La Rîșnov au ajuns de la începutul anului și pînă acum 136.435 de turiști, cu 35.000 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut
Parcul cu dinozauri a fost vizitat în cele două luni scurse de la inaugurare de 60.000 de vizitatori
Noile atracții pentru turiștii care ajung la Rîșnov par a fi, în ultima perioadă, proaspăt inauguratul lift pe plan înclinat, care reduce la cîteva secunde drumul din centrul orașului pînă la cetate, dar și parcul cu dinozauri, aflat la cîțiva zeci de metri de cetate, pe drumul de urcare prin pădure. Potrivit primarului Adrian Veștea, liftul pe plan înclinat este folosit în medie de 300 de turiști pe zi, care urcă și coboară din curtea Casei de Cultură din centrul orașului, spre cetate. Vîrful de utilizări a fost de 750 într-o singură zi. Pentru a le oferi turiștilor noi experiențe, din luna august, la Parcul cu dinozauri va fi deschis și un cinematograf 9D, în premieră pentru România, și o sală interactivă pentru cei mici, cu touchscreen-uri, puzzle-uri și tot felul de desene personalizate cu dinozauri, a mai spus Veștea. Deși în centrul orașului este plin șantier, Rîșnovul a reușit să atragă în acest an cu 35.000 de turiști în plus față de anul trecut. De la începutul anului și pînă acum, peste 137.000 de turiști au vizitat orașul, transformîndu-l astfel într-una dintre cele mai populare destinații turistice din județul Brașov. Mai precis, după cum a declarat primarul Adrian Veștea, de la 1 ianuarie pînă la 15 iulie, numărul oficial al turiștilor care au venit la Rîșnov a atins numărul de 136.435, cu 35.000 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut, cînd au venit în stațiune 102.000 turiști, în perioada 1 ianuarie - 15 iulie 2014. Cifrele pe care le înregistrăm sînt mulțumitoare deocamdată, ținînd cont că centrul istoric al orașului, fiind în șantier, nu reprezintă deocamdată o atracție turistică. După ce vom finaliza și lucrările în zona centrală, la sfîrșitul anului, și vom amenaja piațeta pietonală, cu siguranță va crește și numărul celor care vor veni să urce spre cetate cu liftul pe plan înclinat, a mai spus Adrian Veștea. Doar în ultima săptămînă, la cetate au venit 15.000 de vizitatori. Probabil acest lucru se datorează și evenimentelor culturale pe care le organizăm în această vară, spune primarul orașului Rîșnov, Adrian Veștea. În ceea ce privește parcul cu dinozauri, în cele două luni scurse de la inaugurare, el a primit în jur de 60.000 de vizitatori, iar perspectiva viitoare este bună. După ce pasajul auto subteran cu parcare va fi gata, centrul orașului va deveni 100% pietonal.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!