Ordonanța 83 majorează discreționar lefurile angajaților din administrația locală
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Cam așa poate fi prezentată Ordonanța 83, pentru angajații din administrația locală. Actul normativ, care permite majorarea salariilor angajaților din administrația locală cu pînă la 12%, este în așa fel făcută încît de prevederile ei pot beneficia doar o parte dintre angajații administrației locale. Vor avea salarii mai mari cei plătiți exclusiv de la bugetul local, respectiv salariații din aparatul propriu al primarului sau cei din instituțiile de cultură. Din nou, la coada listei rămîn angajații din sistemul de servicii sociale, pentru care plafonul salarial este susținut din cotele defalcate din TVA, medicii și asistentele din reteaua școlară, ale căror salarii de la Ministerul Sănătății vin prin intermediul Direcției de Sănătate Publică.
Votăm o hotărîre care nu-și va produce efectele pentru toți angajații
Hotărîrea de majorarea cu 12% a salariilor angajaților din sistemul public local specifică faptul că această creștere se poate face numai cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 1 (5) din OUG 83 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2015. Astfel, consilierii locali care au votat punerea ei în aplicare au recunoscut că Hotărîrea nu va da cîștig de cauză tuturor categoriilor de angajați. Președintele Comisiei de Buget din Consiliul Local, Cătălin Leonte, a explicat ieri că actul normativ, deși permite majorarea cu 12% a salariilor, creșterea se poate face numai cu îndeplinirea cumulativă a două condiții. În primul rînd, trebuie să ai buget pentru a face această majorare. Noi avem, pentru că ne încadrăm în cheltuielile de personal aprobate la începutul anului. A doua condiție prevede încadrarea în cheltuielile de personal, în limita plafonului de cheltuieli repartizat conform prevederilor legale. Aceasta este o condiție pe care noi nu o îndeplinim, pentru acele salarii care sînt plătite și din alte surse. Vorbim aici despre sumele venit din cote de TVA pentru asistenții sociali și asistenții personali, cele la Ministerul Sănătății pentru medicii și asistenții din sistemul școlar sau despre profesori, a explicat Cătălin Leonte. Practic, noi votăm o hotărîre de consiliu local care nu își va produce efectele pentru toată lumea, a mai spus Cătălin Leonte.
O inadvertență care îi afectează pe asistenții sociali și asistenții personali de la DSS
Absurdul situației a fost recunoscut și de viceprimarul Adina Durbacă, cea care ieri a explicat că există o inadvertență în această Ordonanță de Urgență, pe care Guvernul nu a luat-o în calcul. De exemplu, bugetul de stat și cel local sînt calculate pe un plafon singular în cadrul serviciilor sociale, acolo unde știm foarte bine că sînt persoane care lucrează cu un salariu minim pe economie. Or, tocmai aceste persoane sînt afectate. Urmare a acestui aspect, ordonanța emisă de Guvern nu prevede o diferențiere clară de bugetul de stat acolo unde sînt plățile pentru personal și, bineînțeles, nu face o diferențiere pe cotele defalcate de TVA care, practic, sînt bani de la bugetul de stat. Dacă ar fi să ne raportăm la plafonul aprobat pe bugetul local, aferent cheltuielilor de personal, acolo, aceste persoane ar avea posibilitatea să primească o majorare salarială, numai că ordonanța nu face o precizare în acest sens, a declarat viceprimarul Adina Durbacă.
Primăria Brașov cere o interpretare a textului ordonanței
În încercarea de a nu-i priva pe angajații de la DSS - care oricum au cele mai mici salarii din sistemul public -, de creșterea de 12%, reprezentanții Primăriei Brașov îi vor solicita prefectului Mihai Mohaci să intervină pe lîngă Guvernul României, pentru o interpretare corectă și clară a ordonanței. Vom face tot ce se poate face într-un caz de acest fel. Vom merge la Prefectură, vom depune un memoriu la Ministerul Muncii pentru ca eventual să găsim o formulă sau o interpretare a acestei ordonanțe, sau, dacă nu se modifică legea, să avem măcar posibilitatea ca, din toamnă, pentru angajații DSS să acordăm această majorare salarială, a mai spus viceprimarul Adina Durbacă.
În prezent, majoritatea angajaților de la DSS primesc salariul minim pe economie. Din cauza lefurilor modeste, Direcția de Servicii Sociale - care include și asistenții personali și asistenții sociali din municipiu, dar și medicii și asistentele din sistemul școlar -, se confruntă și cu o criză de personal, doar 47% dintre posturi fiind ocupate.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!