Un gay de origine română nu vrea parteneri români, iar niște britanici vor să ne doneze o ambulanță, second-hand, după ce se plimbă cu ea prin Europa
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
07.07.2009
Un gay de origine română din Marea Britanie face dezvăluiri despre viața lui. La 20 de ani a plecat din țară, ai lui nu știu nici azi adevărata lui orientare sexuală. A păstrat aparențele avînd o relație cu o fată vreme de doi ani. Nu-și face prieteni români, pentru că nu sînt toleranți. Pînă acum, a avut două relații, cea mai lungă a durat 2 ani, cu un arheolog. L-a părăsit pentru că era prea posesiv. El consideră că în România au fost făcuți pași importanți, dar trebuie să mai treacă timp pînă ce societatea îi va accepta pe gay.
România, cea mai săracă din Europa. Așa este descrisă țara noastră într-un articol din publicația britanică The Telegraph and Argus din Bradford. În articol este vorba de campania a trei britanici strîng fonduri pentru a dona o ambulanță second-hand (foto) României. Ei au cumpărat vehicolul de pe eBay, cu 500 de lire sterline. Ei strîng acum bani pentru călătoria din Skipton, North Yorkshire, pînă în România, adică 4.827 de kilometri și au nevoie de aproape 4.000 de euro. Ambulanta, cu 241.350 de kilometri la bord a fost utilizată în Birmingham și va ajunge în România în august. Britanicii vor să profite de acțiunea lor caritabilă pentru a vizita Europa, trecînd prin Paris, Roma și Munchen.
Sursa: http://romaninuk.net și www.clickromania.co.uk
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!