Delia Budeanu a prezentat prima seară a festivalului, cu vocea-i inconfundabilă, cu grația și siguranța unui om de televiziune profesionist. Chiar dacă textul prezentării ei a trebuit redus la jumătate, conform deciziei regizorului artistic Petre Năstase, Delia a reușit în doar cîteva cuvinte să transmită publicului emoțiile și căldura din suflet.
Crainica a debutat în 1979 la Televiziunea Română din vremea lui Ceaușescu. Semănam cu Tara King, o eroină dintr-un serial la modă atunci. Cred că din cauza acestei asemănări m-a îndrăgit publicul, povestește Delia, care e greu de imaginat, totuși, ca eroină justițiară, gen Xena, cum era Tara King. Peste ani, a avut grijă să își păstreze vioiciunea prin înot, nopți bine dormite, mîncare puțină și sănătoasă, dar și o structură de copil cu care m-am născut.
În decembrie 1989, Delia a fost singura prezentatoare care a făcut o mărturisire: Am spus atunci că am fost reduși la 50 de cuvinte, vreme de 20 de ani. Că am fost nevoiți să mințim. A fost un coșmar. Am tras mult după asta, au fost urmări îngrozitoare de care nu vreau să mai vorbesc, spune crainica de acum 20 de ani, realizatoarea de emisiuni de azi. Cît despre Brașov, e un oraș emblematic pentru Ardeal, nu cunosc o mai autentică oază de frumusețe și sănătate. E îndrăgostită de pavajul străzilor, clădirile vechi și aerul curat. Am văzut doi bătrînei pe stradă și m-am întrebat: Cum de-au reușit să îmbătrînească în aerul acesta curat? Așa am aflat că și în Eden oamenii îmbătrînesc, mărturisește Delia, unul dintre cei mai longevivi oameni de televiziune din România.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!