Angajații Primăriei vor lucra între orele 8.00 și 19.00, cu excepția zilelor de marți și vineri, cînd programul se va încheia la ora 17.00 l Și sîmbăta, între orele 9.00 și 14.00 va fi program la Primărie
Începînd de ieri, programul de lucru al serviciilor din Primăria Brașov s-a prelungit cu cîteva ore, pentru a veni în sprijinul cetățenilor. Dacă, pînă acum, angajații Primăriei nu lucrau decît pînă la ora 16.00, de luni pînă vineri, de-acum ei vor fi la serviciu luni, marți și joi, între orele 8.00-19.00, iar marțea și vinerea între 8.00-17.00. O noutate este faptul că la Primărie se va lucra și sîmbăta, între orele 9.00 și14.00. În afara acestor ore, brașovenii pot suna la numărul de telefon al cetățeanului, 984, și pot lăsa un mesaj, urmînd ca a doua zi să fie ajutați de către funcționari. De asemenea, toate formularele vor fi puse la dispoziția cetățenilor, în mod gratuit, ca model. La avizier va fi afișat și programul audiențelor. Orice brașovean care va avea o problemă de discutat cu un șef de serviciu sau cu un director se poate prezenta la audiențe, fără programare prealabilă, a spus Sorin Toarcea, purtătorul de cuvînt al Primăriei Brașov. În urmă cu cîteva luni, printr-o dispoziție dată de primarul George Scripcaru, toți șefii din Primărie au fost obligați să aibă audiențe săptămînale. Un alt sprijin pentru cetățeni va fi lista cu serviciile și birourile unde își pot rezolva problemele, pentru a nu mai pierde timpul mergînd de la un birou la altul. Noile reglementări sînt legate de Hotărîrea de Guvern 1723/2004, intrată ieri în vigoare, și care prevede măsuri pentru reducerea birocrației. Noile măsuri legislative ne obligă să depunem mai mult efort, dar, din păcate, nu putem să mai angajăm personal pînă anul viitor. Deși în Primăria Brașov sînt peste 120 de posturi libere, Agenția Funcționarilor Publici ne blochează măsurile de angajare, a mai spus Sorin Toarcea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!