Alegeri si pomeni electorale

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Bianca POPA, 29.11.2004

* Nea Mihai are 79 de ani şi îşi aduce aminte că şi pe vremuri „pomana alegătorului“ prindea la români
* Nea Costică, unul dintre colegii lui de cămin, povesteşte despre alegerile de altădată

Cei 100 de bătrîni a căror casă este Căminul de pe strada Constantin Lacea au votat ieri încă de dimineaţă. Pentru că majoritatea nu se pot deplasa, pentru ei a fost adusă o urnă mobilă. După ce au votat, aşteptînd să se facă ora mesei, bătrîneii s-au pus pe povestit. Sînt mulţumiţi aici, la cămin, şi cred că „jumătate din pensionarii din Braşov nu o duc aşa bine cum o ducem noi. Din cauza pensiilor mici, nu au parte de o asemenea hrană“. Bătrîneii mărturisesc însă că se tem de dictatură şi au o vorbă a lor, pe care vor să le-o transmită şi celor mai tineri: „Feriţi-vă de burghezia proletară, comuniştii de astăzi!“. Apoi, povestea alunecă uşor spre vremurile de altădată.
Pomana şi speranţa în Dumnezeu
Nea Mihai are 79 de ani şi îşi aduce aminte că „pomana alegătorului“ a prins întotdeauna la români. „Atunci se dădea beutură şi sarmale. Acum tot mese se dau, iar unii mai au noroc şi de ceva bani. Noi, că sîntem bătrîni, nu prea mai aşteptăm mare lucru. Speranţa noastră şi gîndurile noastre sînt la Dumnezeu“, oftează nea Mihai aplecîndu-şi iar ochii pe foaia cu rugăciuni pe care o ţine în mînă. Constantin Comşa, colegul lui de cămin, e mai vorbăreţ din fire. Face în curînd 76 de ani şi se mîndreşte că i-a citit pe Mussolini, Lenin şi Hitler. Povesteşte că tatăl său a fost primar în comuna Sărata din Făgăraş, dar a fost împuşcat în 1941. „Şefu de post a tras în el, şi pe mine, mama şi sora mea ne-au chemat la 47 de kilometri distanţă să-l luăm de la o biserică, departe de casă. Ne-am dus cu căruţul după el“, spune nea Costică. Despre alegeri, mărturiseşte că ar vorbi şi o săptămînă întreagă, dacă ar avea ascultători răbdători.
„Trădătorii erau însemnaţi cu creta“
Născut în 1929, nea Costică ştie cum erau alegerile în anii ’30, pentru că a aflat de la bunici. „Cei care erau contra regimului de atunci erau numiţi trădători şi, cînd mergeau la vot, erau însemnaţi pe spate cu cretă albă, ca să fie recunoscuţi. Eram mic şi mi se povestea că acei oameni erau apoi bătuţi. În schimb, cei care erau cu regimul la putere erau duşi la crîşmă şi primeau de băut. Se mergea obligatoriu la vot, numai că nu era prea mult de ales. Nu erau atîtea partide cum e acum. Atunci erau scandaluri şi lupte între găştile de ţărănişti şi liberali. O gaşcă îi bătea pe membrii celeilalte. Erau cîteva zile de hărţuială şi scandaluri, iar după alegeri îşi cereau iertare şi se pupau între ei“, aşa îşi aminteşte nea Costică poveştile spuse de bunici, pe vremea cînd el era doar un puştan care habar n-avea de politică şi alegeri.
„Nu votai, nu părăseai comuna“
Cînd el însuşi a căpătat drept de vot, lumea, zice nea Costică, era trimisă obligatoriu la alegeri: „Era un delegat de la primărie care urmărea pe cine nu se ducea să voteze. Dacă nu mergeai să alegi, nu aveai voie să ieşi din comună, nu te lăsau jandarmii sau soldaţii“. Bătrînul cade cîteva clipe pe gînduri, dar cheful de vorbă îi revine. „În anii ’40, cînd la putere au venit legionarii, care au domnit puţin timp, cei care se revoltau erau bătuţi crunt. Îmi amintesc că atunci cînd trăia tata, biciurile poliţiei erau făcute din curea de crom. Am primit şi eu cîteva biciuri din cauză că supărasem cu o vorbă pe cineva care lucra cu tata. Din păcate, tata a fost omorît în timpul rebeliunii“, oftează bătrînul.
„Feriţi-vă de burghezia proletară“
Nea Costică spune că nici pe vremea lui Gheorghiu Dej n-a fost prea bine. „În timpul liber, obligatoriu trebuia să facem două ore de politică, în care regimul ne băga în cap despre crezuri şi politică. În timpul cît a fost la putere, Dej a încercat să înlăture tot ce era vechi. A dat o hotărîre prin care toţi foştii membri UTM şi cei care eram atunci utemişti eram declaraţi în ilegalitate. Eu chiar eram utemist şi-mi aduc aminte că un grup de 80 de tineri din fostul Tractorul au fost luaţi şi băgaţi la puşcărie. Se făceau percheziţii acasă şi la locul de muncă“, îşi aminteşte nea Costică. Tot atunci, mai spune bătrînul, era interzisă lectura cărţilor unor autori pe care regimul nu-i agrea. „Eu am citit însă mult la vremea mea. De la fiecare mi-a rămas în minte cîte ceva. Cel mai bine îmi amintesc însă cîteva rînduri pe care le-am găsit într-o carte a lui Lenin: «Feriţi-vă de burghezia proletară»“.
Comuniştii urau Făgăraşul
Nea Costică îşi aminteşte şi de vremea comuniştilor, pe care nu i-a plăcut niciodată. „Făgăraşul, de unde era familia noastră, a fost mereu rău văzut de comunişti şi urît de Ceauşescu pentru că era o zonă de răzvrătiţi. Acolo a fost încercuit şi distrus un cuib contra-comunist care se formase în munţii Făgăraşului. I-au prins, i-au bătut şi omorît în închisori“. Cînd povesteşte despre acele vremuri, faţa i se luminează totuşi de un zîmbet poznaş. „Era o glumă pe care le-o făceam comuniştilor şi celor care-i apărau de noi, de popor. Cineva striga în prezenţa soldaţilor şi a securiştilor: «Căldură mare, e tare cald». La care pe noi toţi ne pufnea rîsul. Un securist a întrebat o dată: «Ce vă e, băi, aşa de cald?» De fapt, acela era un semnal că ei erau aproape şi însemna «Arde-v-ar focu’!“. Nea Costică, deşi pus pe sporovăit, dă semne de oboseală. Vrea totuşi să mai spună ceva. E o povaţă pentru cei mai tineri şi mai fără experienţă: „În viaţă e bine să spui doar ce vrei, să nu răspunzi la tot ce eşti întrebat, pentru că unele lucruri nu trebuie să le spui în gura mare niciodată“.
„Nu se ţinea cont de ce vroiam noi, femeile“
• Teodora Radu e din Hărman şi are 80 de ani. Ieri, după ce s-a terminat slujba la biserică, a pornit spre secţia de votare împreună cu soţul ei. Pentru că nu prea mai vede bine, a intrat în cabina de vot cu moşul ei, şi s-au sfătuit îndelung pînă s-au hotărît unde să pună ştampila. „Am fost să votez, ca să aleg preşedintele ţării“, spune Teodora Radu. Cu greu îşi mai aminteşte de anii tinereţii, cînd femeile nu aveau în România drept de vot. „Erau alte timpuri. Cînd eram eu tînără, nu se ţinea cont de ce vroiam noi, femeile. Şi de asta nu ne duceam la vot, că nu eram importante pentru conducerea de atunci. Acuma, totul e diferit, şi parcă îmi dă încredere dreptul meu să votez. Contează şi votul meu, asta ştiu sigur“, spune Teodora Radu (foto).

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: