Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate

„Folosim și alt fel de gloanțe“

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: » Bianca Popa, 13.10.2004
* Sindicaliștii din toate filialele Electrica amenință cu ample măsuri de protest dacă nu li se soluționează o listă de 20 revendicări

„Nu mai merge cu marșul tăcerii, o să ne facem auziți cu altfel de gloanțe. Le vom demonstra că știm ce vrem, dacă nu se vor rezolva revendicările noastre“, a avertizat ieri la Brașov, secretarul Federației Universul al sindicatelor din domeniul energiei electrice, din care face parte și Electrica Brașov, Petrea Neculaiu.
470 de protestatari la Brașov
470 de angajați din cei 1.120 de sindicaliști ai filialei Electrica Brașov au protestat ieri în curtea instituției nemulțumiți de nivelul salariilor și de dotările insuficiente. Sindicaliștii din domeniul energiei electrice din toate județele au protestat ieri simultan timp de 30 de minute. Ei au prezentat o listă cu 10 revendicări, precum și un calendar cu alte patru mișcări de protest ce vor urma în caz că nu le sînt ascultate și soluționate doleanțele. În prezent, salariul minim la Electrica Brașov este în jur de 4 milioane, iar cel mai mare este de 18-20 milioane lei.
În luptă cu inflația   
Protestarii brașoveni se plîng că, din anul 2000, negocierile salariale care s-au făcut au fost foarte mici și nu au acoperit rata inflației, iar puterea de cumpărare e foarte scăzută. Ei mai cer majorări salariale anuale pe măsura creșterii prețurilor de consum și nu în raport cu creșterea productivității muncii, potrivit acordului cu FMI al Electrica SA. Și mai cer scoaterea de sub monitori-zarea FMI a societății.   
Unelte la suprapreț
Oamenii mai acuză că nu există dotări suficiente la locurile de muncă, iar materialele sînt aduse tîrziu, nu atunci cînd este nevoie de ele. Electricienii au mai susținut că unele utilaje și scule sînt cumpărate prin firme care le vînd la prețuri foarte mari. „E normal ca un patent să coste 5 milioane de lei sau o pînză de bomfaier 3 milioane de lei. Iar noi să facem distribuție în șase județe cu un camion vechi din 1985?“, a acuzat unul dintre sindicaliști.   
Proteste în cascadă
Sindicaliștii din toată țara pregătesc pichetări la mai multe instituții din Capitală - Guvern, FMI, Electrica SA, Ministerul de Finanțe și al Economiei - pe 19 octombrie de la ora 10. La acțiune vor pleca spre București și două autobuze cu sindicaliști de la Electrica Brașov. Alte trei proteste, în cazul nesoluționării revendicărilor, vor fi un miting în București, o grevă de avertisment de 2 ore pe 22 octombrie și grevă generală pe 27 octombrie.

„De doi ani nu am avut majorări salariale în termeni reali. În timp ce inflația confirmată de Institutul de Statistică este de 12,4% în ultimul an, prin acordul cu FMI-ul Electrica poate face majorări doar pe măsura creșterii productivității muncii, care este de doar 6%. Nici această brumă de majorare nu se poate face dacă nu se operează o rectificare bugetară. Noi cerem guvernanților să nu mai întîrzie să rectifice bugetul pentru că vom continua cu mișcări ample de protest în care vom avea și sprijinul Blocului Național Sindical“. Ioan Liviu Dumbravă, lider sindical la Electrica Brașov
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Actualitate




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Încă o cătușă pentru Crișan

    Articolul urmïżœtor


    „Brașovul a fost, pentru două zile, capitala lumii“

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 19 milisecunde, încărcat în milisecunde