Alianța Dreptate și Adevăr, filiala brașoveană, și-a stabilit listele de candidați pentru alegerile parlamentare. Numele celor care ocupă primele șase locuri, cele considerate elegibile, trei liberali și trei democrați, au fost făcute publice în urmă cu cîteva săptămîni. Astfel, lista Alianței DA pentru Camera Deputaților începe cu Dumitru Puchianu (foto 1 - PD), urmat de liberalii Ioan Ghișe (foto 2) și Radu Ispas (foto 3), și de democratul Gheorghe Sarafinceanu (foto 4). Pentru Senat, primii pe listă sînt liberalul Nicolae Vlad Popa (foto 5) și democratul Ioan Gonțea (foto 6). Vineri după-amiază, Comitetul Teritorial al PNL a stabilit și celelalte persoane care vor completa listele parlamentare. La Camera Deputaților va candida generalul Petrișor Mandu, iar lista ar putea fi completată de consilierii locali Marius Oprea și Carmen Tănăsescu, care nu s-au decis însă dacă vor candida pentru Senat sau Camera Deputaților. Ei vor fi însă cu siguranță pe una dintre listele pentru alegerile generale, pentru că, spune președintele PNL, senatorul N.V. Popa, cei doi se bucură de notorietate în județ și au fost desemnați să candideze. În 24 septembrie, Delegația Permanentă a PNL va valida lista completă a candidaților liberali pentru Parlament. Surse din PD Brașov spun că și această formațiune a stabilit numele celor care vor completa listele Alianței DA. La Senat, după locul doi ocupat de Ioan Gonțea ar urma Traian Bărbat, Dorin Macarie și Maria Trifan, iar la Camera Deputaților, pe lîngă Dumitru Puchianu și Gheorghe Sarafinceanu, își vor mai încerca șansele Radu Florea Nistor, Carmen Ferghete Țop, Ioan Preda și Liviu Pripon.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!