Bolnavii de diabet din județ au acum o farmacie mult mai mare, după ce ani în șir au fost nevoiți să se îngrămădească într-o cameră de cîțiva metri pătrați. Brașovul este pe locul trei în țară în ceea ce privește numărul de bolnavi de diabet. Tratamentul lor este asigurat gratuit, iar cei peste 7.500 de pacienți își iau medicația de la farmacia din Policlinica Spitalului Județean. Pentru a evita aglomerația, farmacia a fost mutată în locul fostului fișier, tot la parterul policlinicii. Noua farmacie are condiții omenești de așteptare pentru bolnavi, dar și posibilități adecvate pentru depozitarea medicamentelor. Servirea se face acum în mod profesionist și sperăm că am eliminat cozile care blocau accesul spre alte cabinete. De asemenea, am finalizat și cel de-al doilea cabinet de consultație pentru diabet, a declarat dr. Dan Grigorescu, directorul Spitalului Județean Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!