* La zilele medievale din Rîșnov turiștii au fost invitați în cetate la o cină ca pe vremea strămoșilor, iar comedianții i-au înveselit cu spectacole reînviate din timpurile apuse
Locuitorii Rîșnovului, mulți brașoveni dar și o droaie de turiști au participat în acest week-end la un festival ca-n povești. Sîmbătă, toți curioșii care au urcat la Cetatea Rîșnovului, au avut ocazia să se întoarcă în timp vreo 600 de ani. Festivalul Curtea Comedianților a fost organizat de Societatea Cultural Artistică de Tineret Concerte/Compania de Artă Studio 24, în colaborare cu Primăria din Rîșnov, Cetatea Rîșnov și ANSIT. Invitații s-au delectat cu mîncăruri gătite după rețete medievale. Dar au fost invitați și la teatru. Spectacolul s-a încheiat cu o bătălie între Don Quijote și Dragonul de Foc. Curtea Comedianților se află la a doua ediție în Cetatea Rîșnov. Tinerii veniți din șase țări s-au pregătit o săptămînă pentru spectacolul final. Au confecționat cu migală păpuși și arme medievale, au realizat decorurile, au învățat să danseze și au pregătit chiar numere de acrobație.
Cină medievală
Seara de sîmbătă a fost specială pentru turiștii sosiți la Cetatea Rîșnovului. Tinerii grupului cultural Studio 24 din București i-au invitat pe rîșnoveni și pe turiști la o cină preparată ca la carte în vechile cetăți. Gazdele au lucrat timp de o săptămînă pentru a pune la punct rețete vechi de sute de ani. Invitații au fost poftiți la început la un aperitiv cu multă brînză și pastramă, udate din plin cu vin vechi. După aperitiv, a urmat ciorba de linte medievală, foarte picantă și cu bucățele de carne de vită. Felul al doilea a fost o tocăniță de năut cu ciolan afumat, gătită ca pe vremea strămoșilor. La desert s-a servit, o delicatesă specială, tot medievală, făcută din fructe confiate, miere și grîu încolțit. Toate mîncărurile au fost servite în farfurii de ceramică, iar oaspeții au fost nevoiți să se descurce să mănînce cu lingura de lemn. În loc de șervețele au primit ștergare. Carafele de vin au stat tot timpul pe mese. Poate și ritmul în care au fost golite a contribuit la zîmbetele care s-au instalat pe fețele tuturor invitaților.
Comedianți
din toată lumea
În timpul cinei, toți mesenii au asistat la un spectacol pe cinste. Grupuri de tineri, îmbrăcați cu toții ca în Evul Mediu, au cîntat, au dansat și au spus snoave spre hazul publicului. Saltimbancii s-au amestecat în mulțime, atrăgînd toate privirile invitaților. Cei care păreau reînviați dintr-o lume apusă erau de fapt actori ai zilelor noastre din Portugalia, Spania, Irlanda, Suedia, Croația și România. Momentul cel mai așteptat de toată asistența a fost duelul dintre Don Quijote și Dragonul de Foc. Distracția a ținut pînă noaptea tîrziu, cînd făcliile s-au stins, readucîndu-i pe toți cei veniți la Rîșnov la realitatea secolului XXI.
Hoți din secolul XXI
Din păcate, la seara medievală a avut loc și un moment neplăcut, tipic secolului XXI, care a umbrit puțin atmosfera de vis. Cîțiva necunoscuți au furat din cortul actorilor obiecte personale de valoare și bani, astfel încît la Curtea Comedianților a ajuns și Poliția. Nu pentru a se distra, ci pentru a fi cu ochii pe hoții zilelor noastre. Întoarcere în timp
Atelierul european de Artă Medievală, Renascentistă și Tradițională, Curtea Comedianților s-a născut în anul 2000, în urma colaborării Companiei Studio 24 din București cu Compania Specimen din Lecce, Italia, devenind o alternativă cultural educativă a Festivalului de Artă Medievală de la Sighișoara. Manifestarea își dorește să fie o poartă de călătorie în timp, adunînd iubitorii de medievalism care prin spectacole, costume, muzică, scenografie reînvie atmosfera specifică trupelor de actori ambulanți ale timpului.
Cetatea Țărănească a Rîșnovului
Cetatea Rîșnov a fost construită pentru a-i apăra pe locuitorii din zonă de invaziile dușmanilor. Începuturile zidirii ei au fost stabilite de majoritatea istoricilor la sfîrșitul secolului al XIII-lea, sau la începutul secolului al XIV-lea. Prima mențiune documentară despre Cetatea Țărănească a Rîșnovului datează din anul 1335 cînd, cu ocazia unei invazii a tătarilor în Țara Bîrsei, a fost pustiit întregul ținut, în afara Cetății Rîșnovului și a cetății de pe Tîmpa, care fiind puternic fortificate au rezistat atacurilor, salvînd viața locuitorilor refugiați între zidurile lor. Cetatea Rîșnov a fost zidită de țăranii rîșnoveni, după priceperea unor simpli zidari. Are un stil arhitectonic simplu, apropiat de construcția caselor obișnuite, adaptat cerințelor de fortificare. Zidurile și turnurile erau acoperite cu țiglă pentru a preveni incendiile provocate de asediatori. Cetatea țărănească fortificată a fost capabilă în decursul multor veacuri să facă față numeroaselor atacuri, ocrotind timp de peste cinci sute de ani viața locuitorilor din Rîșnov și din comunele învecinate. O singură dată, pe vremea principelui Gabriel Bátory, în anul 1612, a fost nevoită să capituleze, din cauza lipsei de apă. În rest, de la năvălirea tătarilor din anul 1335 și pînă în1850, cînd a fost părăsită, cetatea a constituit a doua vatră a Rîșnovului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!