* Liberalii brașoveni atrag atenția asupra politizării învățămîntului
Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa a făcut ieri o interpelare către Alexandru Athanasiu, ministrul Educației și Cercetării, pentru a atrage atenția asupra politizării structurilor de conducere din învățămîntul preuniversitar. Numeroși profesori din Făgăraș s-au plîns că directorii instituțiilor școlare îi obligă să semneze liste de susținere a PSD în viitoarele alegeri locale, sugerînd că, numai în acest fel, pot avea o carieră ascendentă. În momentul în care am sesizat acest fapt la nivel local, inspectorul general Vasile Țifrea a ordonat deîndată oprirea strîngerii de semnături, pentru a mușamaliza acțiunea, precizează N.V. Popa.
Întîlniri cu
conducerea PSD
Senatorul adăugă în interpelare că în județul Brașov se organizează întîlniri ale elevilor de liceu, din anii terminali, cu conducerea PSD local și cu candidații PSD, care dețin funcții în administrația locală. Sub pretextul că elevii trebuie îndrumați în legătură cu continuarea studiilor la Universitatea «Transilvania», rectorul acesteia, Sergiu Chiriacescu, care este și candidatul PSD pentru Primăria Brașov, transformă aceste întîlniri în adunări electorale, arată senatorul liberal.
Căncescu îi cere lui Chiriacescu să înceteze campania în licee
Și președintele Consiliului Județean, liberalul Aristotel Căncescu, a atras atenția asupra politizării învățămîntului brașovean, în ultima conferință de presă pe care a susținut-o. Domnul Chiriacescu mi-a fost coleg de Senat și e un om onest, pe care îl stimez. Observ însă că, deși încearcă să se depolitizeze, nu poate. Aș vrea să-i cer să înceteze această campanie din licee, care nu îi face cinste, a precizat Căncescu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!