* Un tînăr, care și-a aprins țigara lîngă aragazul lăsat cu un ochi deschis, a ajuns la spital
cu arsuri grave pe față
Locuitorii unui bloc de pe strada Uranus din cartierul Astra au fost șocați ieri cînd dintr-unul dintre apartamente s-a auzit o bubuitură puternică. Cei care treceau prin zonă au văzut sute de cioburi zburînd de la etajul al III-lea al blocului. Din fericire, nimeni nu trecea atunci pe aleile pe care s-au împrăștiat cioburile. Tînărul care a provocat explozia, aprinzîndu-și o țigară lîngă aragazul uitat deschis, a fost grav rănit și a ajuns la spital.
O țigară explozivă
Proprietarul apartamentului, un tînăr de 25 de ani, Dan Nechifor a făcut ieri curat în casă. Nu i-a scăpat de la curățat nici aragazul. Se pare însă că n-a observat că aragazul nu e închis și nu a simțit mirosul de metan care ieșea în bucătărie. Cînd a luat o pauză, și-a aprins o țigară. Flacăra a provocat o explozie puternică. Suflul deflagrației l-a aruncat la cîțiva metri distanță pe tînăr, a spart geamurile și a distrus mobilierul din jur. Locatarii speriați au alergat spre casa vecinului și l-au găsit pe Dan prăbușit la pămînt și ars pe față. Au chemat Ambulanța și Pompierii, iar rănitul a ajuns de urgență la spital. Se auzea o voce care cerea ajutor. Am spart ușa și l-am găsit pe băiat în bucătărie. Se pare că umbla cu un sul de hîrtie aprins pe lîngă aragazul deschis, povestește Robert Gall, unul dintre vecinii victimei. Tînărul a suferit arsuri pe față și pe mîini și arsuri ale căilor respiratorii din cauza că a inhalat aerul fierbinte din explozie. A fost internat la secția de Terapie Intensivă, iar medicii sînt rezervați deocamdată în ceea ce privește starea lui.
Au scăpat cu noroc
Eram în fața blocului și tăiam gardul viu. Din fericire nu eram chiar sub geamurile apartamentului . Un copil stătea și se uita la mine, dar numai cu cîteva minute înainte de incident trecuse pe sub geamurile care au zburat. Dacă eu și copilul am fi fost mai aproape, sigur am fi fost răniți de cioburi. Dintr-o dată am auzit o bubuitură puternică, am văzut geamurile sărind în aer. Noroc că nu trecea nimeni atunci pe alee, povestește și Iuliu Hodor, unul dintre martorii grozăviei.
Apartament distrus
Primele concluzii ale pompierilor și ale angajaților Distrigaz arată că explozia s-a produs din cauza acumulărilor de gaze provenite din aragazul lăsat aprins fără flacără și nu ar fi fost vorba despre scurgeri de gaze cauzate de defecțiuni ale sistemului. E puțin ciudat că geamurile de la bucătărie sînt intacte iar cele de la sufragerie și dormitor sînt distruse, cu toate că, din primele cercetări reiese că explozia s-a produs în bucătărie. Se văd urmele de flăcări pe ușa din bucătărie și am găsit hîrtii arse și stinse apoi de suflul exploziei. Apartamentul a fost distrus în proporție de 20%, explică Iulian Vîrtej, locotenent în cadrul Grupului de Pompieri Țara Bîrsei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!