Primarul spune că șoseaua de centură la Brașovului, cu cele două ocolitoare, nu mai are nevoie decît de aprobarea Washington-ului pentru a fi construită. În prezent, așteptăm răspunsul din partea Băncii Mondiale, în legătură cu finanțarea arterei ce va elibera orașul de traficul greu. Am ajuns la o înțelegere în ceea ce privește variantele, iar tot ce ne mai trebuie este aprobarea celor de la Washington, explică George Scripcaru. S-a ajuns la pace și în privința alegerii unei variante, între cea propusă de Consiliul Județean, o ocolitoare cu un traseu mai lung și costuri mai mari, și varianta propusă de Consiliul Local, adică o ocolitoare cu o lungime mai mică. Oricum, ambele variante aveau porțiuni comune, la intrare și ieșire. De aceea, am propus ca în prima etapă lucrările să înceapă în ambele capete, iar apoi, într-o etapă ulterioară, să se realizeze mai întîi «varianta lungă», apoi și cea «scurtă», și să obținem astfel finanțare pentru ambele proiecte, mai spune Scripcaru (foto). Primarul, împreună cu președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, și cei doi vicepreședinți, Ivan Cismaru și Vasile Butaru, au obținut aprobarea ca aceste modificări să fie trecute în proiectul de finanțare trimis către Banca Mondială. Cel mai important este ca ambele variante să fie realizate și să fie obțină finanțarea. Nu cred că este meritul nici unui partid în această realizare, nici al PSD, nici al PD sau PNL. Dacă acest proiect se va pune în practică, este meritul administrației publice locale brașovene, crede Scripcaru.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!