* Nu am ce discuta cu cei care, după ce au băut cîteva sticle de vin, au tranzacționat orașul pe șervețelele cu care s-au șters la gură, răspunde George
Scripcaru la acuzele primarului
Primarul liberal Ioan Ghișe a lansat ieri un atac violent la adresa partenerilor de alianță din PD Brașov, deși la nivelul Alianței PD-PNL există o înțelegere ca reprezentanții celor două partide să nu se atace public, primarul nu recunoaște acest lucru.
În primul rînd, la nivelul Alianței există o înțelegere potrivit căreia nu trebuie să ne atacăm între noi, dar primarul Ghișe este singurul care nu respectă regulile. Pentru că nu mai are ce să spună, aruncă noroi în toată lumea. Este caracteristic pentru el și nu mă mai surprinde. Nu am ce vorbi cu unul care, în urmă cu cîțiva ani, după ce a băut mai multe sticle de vin, s-a apucat să tranzacționeze orașul pe șervețulul cu care s-a șters la gură. Probabil că este în aceeași stare bahică și acum. Oricum, eu am treabă și știu foarte bine ce am de făcut. Dacă faptul că am recuperat pentru Municipiu cele 9.000 ha de pădure este interpretat ca fiind opera unui mafiot, nu mai am ce discuta cu primarul.
George Scripcaru, viceprimar PD
Prin procedura de funcționare a Serviciului Public Patrimoniu (SPP) și a Comisiei de monitorizare, la Brașov s-a instituționalizat mafia. După retragerea membrilor PSD din aceste comisii de monitorizare s-a ajuns ca numai cu cinci voturi și cu acordul viceprimarului coordonator, George Scripcaru, să se dispună de patrimoniul public și privat al Municipiului. Viceprimarul coordonator este șeful acestei mafii. La Brașov, PD este egal cu PSD, iar cele două organizații, în cîrdășie, au blocat activitatea în administrația locală.
Ioan Ghișe, primar PNL
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!