Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa (foto) spune că a descoperit autorii site-ului de scandal www.ladracucuei.ro, lansat în urmă cu aproximativ două săptămîni. Site-ul pirat, murdar, cu comentarii suburbane, arunca cu noroi în liberalii brașoveni. Am contactat un specialist în domeniu, care mi-a confirmat faptul că site-ul a fost creat de la al patrulea calculator din rețeaua firmei brașovene Design Construct, cu sediul pe strada Victor Babeș. Firma este a unui client al PSD, profesorul Alexandru Popa, ale cărui relații de afaceri și personale cu pesedistul Ion Seche sînt de noto-rietate, a spus Nicolae Vlad Popa. La apariția invectivelor pe Internet, pesediștii brașoveni au susținut că nu au nici o legătură cu site-ul respectiv. Ne oferim tot sprijinul atît organelor de cercetare, cît și colegilor liberali, în eforturile de a pune capăt acestor acțiuni suburbane, spunea atunci președintele PSD Brașov, deputatul Constantin Niță. Luni, senatorul PSD Ion Seche a negat că între el și Alexandru Popa ar exista o relație prea strînsă. Îl cunosc pe profesorul universitar Alexandru Popa la nivel de «bună ziua» numai. Îl apreciez și îl stimez. Și nu cred că el s-ar preta la așa ceva. Eu cred că autorii sînt chiar din PNL, pentru că se vede stilul lor, a spus Ion Seche.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!