Schimbarea la față a PRM - avantaj pentru investitorii autohtoni
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: ME,
31.05.2004
* Camera de Comerț și Industrie a fost gazda unei întâlniri între candidatul PRM la Primăria Brașov, Nicolae Iorga, și câteva zeci de oameni de afaceri brașoveni
Pornind de la realitatea incontestabilă că micii întreprinzători sunt o categorie de afaceriști pe cale de dispariție din cauza piedicilor de tot felul puse de guvernarea PSD, candidatul PRM la Primăria Brașov, Nicolae Iorga, s-a întâlnit sâmbătă, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, cu câteva zeci de mici investitori brașoveni pentru a vedea care sunt problemele reale cu care se confruntă. Cu acestă ocazie candidatul PRM le-a prezentat întreprinzătorilor Programul de dezvoltare durabilă a municipiului Brașov, axându-se pe măsurile de stimulare a investitorilor locali și pe crearea de locuri de muncă. După ce a ascultat problemele și piedicile care frânează dezvoltarea economică, Nicolae Iorga a promis că după ce va deveni primar va elabora în procedură de urgență un set de hotărâri de consiliu local care să îi sprijine și să le ofere condiții propice dezvoltării.
Din discuțiile cu micii investitori au reieșit câteva adevăruri care dau fiori celor în pieptul cărora mai bate o inimă de român. Astfel, România a devenit un mare importator de produse alimentare, pe care altădată nu numai că le produceam la noi, dar eram și principalii exportatori din Europa. Importăm aproape tot și suntem pe punctul de a importa chiar tot ce înseamnă produs alimentar.
România a ajuns să importe morcovi, pătrunjel, usturoi, chiar și scobitori din Italia fabricate din lemn românesc. Structura comerțului exterior, așa cum se prezintă în acest moment, este una de exportatori de materie primă, investitorii români nefiind pregătiți pentru a rezista concurenței de pe piața unică europeană. Unul dintre motivele ce au contribuit la avalanșa produselor provenite din import este că în România IMM-urile nu se bucură de nici un fel de ajutor din partea statului, ci dimpotrivă, sunt ajutate prin toate mijloacele posibile să-și dea duhul. Dacă anul trecut, s-a alocat un fond de 80 miliarde de lei pentru dezvoltarea acestora, în primul semestru al acestui an, au fost ignorate, deoarece fondul a scăzut la numai 35,6 miliarde de lei. Practic, impozitele și politica antiromânească dusă de actuala putere au decimat IMM-urile românești. Mai mult decât atât, numărul de firme din industria ușoară va scădea în următorii doi ani, prin reducerea drastică a comenzilor de lucru în lohn.
Distrugerea IMM-urilor din toate domeniile de activitate a condus la situații disperate. Nu mai departe de anul trecut, datele statistice au arătat negru pe alb ceea ce se presupunea de mai multă vreme: România a ajuns o mare importatoare de mâncare. În primele luni ale anului 2003, peste 1,5 miliarde euro s-au dus nu numai pe grâu sau porumb, ci și pe carne și alte alimente din afară. În anul 2003 s-a importat cu 30% mai multă carne de porc din Europa decât în 2002, în valoare de peste 82 de milioane de euro. Nici carnea de pasăre autohtonă nu are o soartă mai bună, 60% din piața internă fiind asigurată cu carne de import. Anul trecut, românii au dat pe carnea de pasăre de import 48 de milioane de euro. Vă vine sau nu să credeți, jumătate din importuri au venit din America, iar aproape un sfert din Brazilia.
Cel mai spectaculos salt al importurilor a fost cel de cereale, care anul trecut a crescut cu 93%. România a importat jumătate din necesarul consumului de grâu, aproape 2 milioane de tone, și 255.000 de tone de porumb. S-a adus grâu din SUA, Canada și Brazilia, importuri care continuă și în prima parte a acestui an. Politica economico-socială a Guvernului PSD într-o perioadă de patru ani este falimentară și se reflectă cu prisosință și în prețuri. Din datele statistice oficiale care sunt consistent cosmetizate de Putere în această perioadă, dinamica prețurilor este copleșitoare. Astfel: la mărfuri alimentare creșterea este de peste 60%, la cele nealimentare creșterea este de peste 70%, iar la servicii prețurile aproape s-au dublat.
În această situație este evident că micii întreprinzători nu au nici o șansă dacă nu sunt sprijiniți de factorii locali să supraviețuiască.
Venind în întâmpinarea doleanțelor afaceriștilor, Nicolae Iorga a prezentat celor prezenți programul său de dezvoltare durabilă a municipiului Brașov, ce conține un capitol distinct referitor la încurajarea investitorilor locali. Astfel, oamenii de afaceri au aflat că PRM a elaborat un set complex de măsuri ce vor duce la reconsiderarea rolului pe care micii investitori îl au în societate. Principala piedică în calea dezvoltării afacerilor micilor întreprinzători, așa cum a reieșit din dezbateri, este imobilismul factorilor de decizie din municipiu în ceea ce privește acordarea de facilități fiscale și încurajarea parteneriatelor public-private.
În acest context oamenii de afaceri brașoveni au observat că toate partidele politice, exceptând PRM-ul, promit care mai de care investiții străine, investitori strategici, pozând alături de ei atunci când este cazul. În acest timp marile lanțuri de hypermarketuri acaparează treptat comerțul brașovean. Puțini însă se gândesc la micii întreprinzători brașoveni din domeniul comerțului și nu numai. De pe urma acestor mici afaceri din Brașov trăiesc mii de oameni care produc profit, plătesc taxe - această categorie socială fiind de fapt cea mai supusă controalelor de către organele statului.
Nicolae Iorga a precizat că în bătălia ce se va da pentru cucerirea pieței, micii comercianți nu au nici o șansă de supraviețuire în fața marilor lanțuri de magazine dacă nu sunt sprijiniți să-și dezvolte și să-și consolideze afacerile.
Ținând cont de aceste tendințe, Partidul România Mare dorește să consolideze afacerile micilor comercianți prin concesionarea pe termen lung (celor care doresc să facă acest lucru) a zonelor unde sunt amplasate chioșcurile sau construcțiile provizorii, precum și transformarea contractului de închiriere cu Primăria Brașov (de menționat că aceste contracte au fost posibile și datorită secretarului primăriei Brașov de la acea dată - dl. Puiu Vladimir - actualmente consilier local și d-lui Costel Petrișor Berlin) în contract de concesiune pe termen lung - 49 de ani, cu posibilitatea transmiterii dreptului de proprietate. Cu această ocazie oamenii de afaceri vor avea posibilitatea să-și construiască, la niște tarife de concesionare simbolice, magazine definitive cu terase, care să atragă atât turiștii străini, cât și pe brașoveni.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!