Conducerea Primăriei brașovene a cerut sprijinul financiar al Guvernului pentru reparațiile de care au nevoie străzile și parcările din Poiana Brașov. Viceprimarul Ioan Ioniță a spus ieri că a fost solicitată intervenția prefectului Otilian Neagoe pentru obținerea sumei de 22 de miliarde de lei din partea Guvernului. Banii s-ar adăuga la cele cinci miliarde cu care poate contribui comunitatea locală. Cu cele 27 de miliarde s-ar rezolva doar o primă etapă. Valoarea completă a reparațiilor s-ar ridica la 50 de miliarde, și ar fi vorba despre lucrări de calitate, la nivel european, pentru străzi cu o lungime totală de 6.171 metri liniari și parcări cu o suprafață de 28.754 metri pătrați, a explicat Ioniță. Prima etapă a lucrărilor se va finaliza, cel mai probabil, pînă la toamnă, cînd în Poiana Brașov va avea loc reuniunea miniștrilor NATO. În această primă etapă vor fi incluse cele mai importante străzi, trotuare și parcări, adică cele aflate în apropierea hotelurilor unde vor fi cazați oaspeții din țară și din străinătate. Din informațiile viceprimarului, 92% din străzile din Poiană au durata de viață depășită, dat fiind faptul că fondurile acordate de la buget, în ultimii ani, au fost foarte mici, iar degradarea străzilor a continuat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!