*Fiecare copil instituționalizat are propriul jurnal în care educatorii descriu cu migală momentele mai însemnate din copilăria micuților
*Oriunde ar pleca, puștii din casele de copii duc cu ei jurnalul copilăriei
Lipite unele de altele, aceste cuvinte par un album de amintiri. Separat însă, ele nu reprezintă altceva decît pasaje din niște jurnale. Altfel de jurnale decît cele pe care adolescenții, mai ales, le completează uneori. Jurnale care, în haina unor caiețele banale, de 48 de file, sînt singurul bagaj de amintiri al puștilor din casele de copii. Suflete care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să trăiască departe de alinarea mamei sau de îmbărbătarea tatălui. Copii cu care soarta n-a fost prea darnică. Le-a oferit o casă cu tot ce le trebuie, atenție din partea celor care au grijă de ei, dar le-a luat ceva mult mai de preț. Bucuria de a trăi în familia celor care i-au adus pe lume.
Copilărie
printre rînduri
Prima pagină, o fotografie. Apoi, pe următoarea, niște informații biografice. Nume, prenume, vîrstă, data nașterii, numele părinților. Și niște linii curbe de culoare albastră ce înfățișează un vîrtej. Cîteva rînduri de bun venit. Urmează cîteva însemnări legate de comportamentul copilului. Încă o poză. Apoi mai multe pagini pe care au fost lipite diverse imagini decupate din reviste sau desene realizate de copil ori de educatori. O floare uscată lipită pe două pagini. Lîngă ea cîteva cuvinte. Ți-a plăcut așa de mult, încît am lipit-o aici. Să fie amintire. Ultima însemnare a fost făcută în martie. Caietul este completat doar pînă la jumătate. Restul paginilor sînt goale. Poate pe următoarele le va completa mama care, chinuită de remușcări, își va lua copilul acasă. Sau poate același educator care a și început acest caiet va scrie mai departe. Pînă într-o zi. Cînd altcineva își va pune o bucățică din suflet în copilăria scrisă a unui alt suflet.
Dă mai departe
În ziua în care este internat într-un centru de plasament, o casă de tip familial sau este dat în grija unui asistent maternal, fiecărui copil i se deschide un jurnal. Un caiețel colorat, de 48 de file, în care cel care-l are în grijă completează ori de cîte ori se întîmplă ceva în viața micuțului. Și chiar dacă nu se întîmplă nimic spectaculos, educatorul scrie ce crede el că îi va folosi, într-o bună zi, copilului. Jurnalul însă merge din mînă în mînă. Oriunde ar pleca, micuțul duce cu el jurnalul său, iar alt educator, sau poate un părinte adoptiv, va continua să completeze pagină cu pagină caietul. Cînd cele 48 de file ajung la final, începe un alt caiet și tot așa pînă ce copilul devine adult și are nevoie să știe cîte ceva din copilăria lui.
Un cuvînt cît
o felie de viață
Dacă unui copil care trăiește într-o familie, alături de mama, tata și bunici, are cine să-i povestească, la maturitate, năzbîtiile copilăriei, nu același lucru se întîmplă și cu cei cărora soarta le-a hărăzit viața în casa de copii. Pe măsură ce cresc, ei merg dintr-un centru în altul, într-o familie, fie ea naturală sau adoptivă, sau în casa unui asistent maternal. Așa-numitele persoane de referință, cele care au vegheat fiecare pas al micuțului, se tot schimbă de-a lungul timpului. Fiecare știe doar o bucățică din copilăria lui. Doar jurnalul cuprinde întregul. Așa, poveștile mamei sau ale bunicii, cu ce s-a întîmplat cînd ai împlinit cinci ani, se schimbă în paragrafe înșiruite cronologic de cei care le-au fost aproape. Și uite așa un cuvînt poate însemna la un moment dat cît o felie de viață. Momentul acela în care mama îi povestește fiului ei cît de repede a făcut primul pas. Moment de care viața i-a lipsit pe cei mai mulți dintre copiii instituționalizați.
Fiecare
cu talentul sau
Jurnalele copiilor nu lipsesc din nici unul din centrele de plasament sau casele de tip familial din Brașov. Dacă în centre doar referenții de educație completează paginile caietelor, nu același lucru se întîmplă în noile locații ale copiilor, casele de tip familial. Aici, cum tot personalul face de toate, fiecare dintre angajați completează caietele copiilor. Un angajat al caselor de tip familial care gătește, spală, face curțățenie, se joacă cu micuții, complează anumite caiete. Alt angajat, alte caiete. Fiecare însă, în stilul propriu. Unii sînt mai romatici și pun mai multă încărcătură sentimentală în cuvintele folosite, alții povestesc mai concis, spunînd o mulțime de lucruri în cuvinte puține. De felul în care se exprimă depind însă poveștile de mai tîrziu ale unui tînăr care a copilărit în casa de copii.
Jurnalul, o tradiție păstrată cu
sfințenie
Obiceiul de a completa caiete pentru fiecare copil instituționalizat s-a născut cu cîțiva ani în urmă. Și asta pentru că realizarea unui jurnal cu cele mai importante momente ale copilăriei era singura posibilitate de a creiona copiilor instituționalizați un trecut. Altfel, plecînd dintr-un centru în altul, progresele și năzbîtiile lor ar fi fost uitate. S-ar fi putut ajunge în situația în care mulți dintre copiii din centrele de plasament să nu știe mai nimic din bucuriile copilăriei. Ale propriei copilării. Ca și cum cineva le-ar fi șters cu buretele trecutul. Iar viața lor nu ar fi existat decît acum, în prezent. Fără nimic din urmă.
Bun venit în casă, Ionuț. Ești atît de fericit de cînd te-ai mutat aici. De dimineața și pînă seara alergi de colo-colo. Azi a fost o zi mai specială pentru tine. Pentru prima oară a venit cineva în vizită. O doamnă care ți-e mătușă. N-ai prea vrut să stai în brațele ei, dar ea a promis că va veni mai des și poate te vei atașa de ea. Ți-a adus un fular croșetat de ea și a plîns după ce a ieșit din casă. Cînd vei fi mai mare, poate mătușa ta îți va povesti mai multe depre tine și familia ta.
Mirela, în sfîrșit ai spus primul cuvînt. «Calul». Ești mare domnișoară, ai doi anișori, era și timpul să vorbești ! Pe mine mă cheamă Alina și sînt una dintre persoanele care lucrează în casă. Cît timp vei sta aici, eu voi completa jurnalul tău și îți promit că voi scrie în el toate lucrurile importante din viața ta.
Mihaela, azi ți-a ieșit primul dinte. Și tot azi ai făcut și prima prostie. L-ai lovit pe colegul tău cu maimuțica maro, de pluș, de care nu te desparți niciodată. S-a supărat pe tine, dar pînă la masa de prînz îi trece și veți fi din nou prieteni.
La mulți ani, Raul.
Azi ai împlinit cinci ani. Petrecerea s-a organizat în casă nouă. Mara ți-a făcut un tort cu multe fructe, mai ales banane, preferatele tale. Ai fost foarte încîntat de lumînărelele de pe tort, dar te-au ajutat și colegii să le stingi pe toate. Ești prea mic să-ți fi pus o dorință, dar la anul poate, poate. Am făcut o mulțime de poze, cele mai reușite o să le lipesc în jurnal. Cînd vei fi mai mare o să te uiți cu plăcere la ele.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!