* Un grup de celebri coregrafi au venit tocmai din Țara Soarelui Răsare să deprindă jocul și tradiția românească de la sătenii din Drăguș
La Drăguș, oamenii și-au pus hainele cele bune. Așa, pe nepusă masă! Nu-i nici sărbătoare, nici praznic și nici nuntă. Nu-i bai că-i doar o zi de lucru. Numai că toată suflarea a auzit că vin în comună oaspeți de seamă. Vin tocmai de peste mări și țări să învețe să danseze românește, chiar în bătătura lor. Așa musafiri, sigur că se cădea să fie primiți cum se cuvine. De la o copiliță de nici doi anișori și pînă la moșnegii care abia se mai țineau de baston, vineri din zori, sătenii și-au pus straiele de sărbătoare de care sînt tare fuduli. Cămașa albă cu motive albastre sau negre, fota colorată de-ți lua ochii și neapărat cojocelul făcut de nea Sofonea, cojocarul care e mîndria satului deoarece el e singurul care mai croiește astfel de pieptare în tot Ardealul. Astfel gătiți, pe o căldură de peste 30 de grade, oamenii s-au adunat în fața Căminului Cultural în așteptarea străinilor care, auzi vorbă, bat lumea să învețe jocul din Drăguș. Ba unii și-au scos la ferestre, ca fata mare la măritat, tot soiul de ștergare înflorate și covoare țesute pentru a-și etala măiestria. Tot satul mirosea a pîine aburindă, a naftalină și a bălegar. Uite-i, mă, că vin! Alinierea toată lumea! Ionicăăă! Ia ficiorii și vin încoa!, a început să strige o bătrînă mărunțică și cocîrjată îmbrăcată în doliu. Care și-a adjudecat rolul de maestru de ceremonie la primirea oaspeților de seamă. Că satul a fost de acord cu asta, nu încape vorbă. Unul n-a ieșit din cuvîntul ei.
Primire ca pe la noi
În sfîrșit, un autocar uriaș a tras la marginea drumului. Și din el, ce să vezi: au coborît vreo 30 de japonezi mititei înarmați cu aparate foto minuscule, evantaie și cu pălăriuțe pe cap. Sătencele i-au întîmpinat cu scoverzi, iar bărbații cu vin roșu. Ia, mă omule, și bea să prinzi culoare în obraji, că uite ce palid ești, i-a zis paharnicul șef unui japonez. Chiar dacă omul n-a priceput boabă, a dat din cap zîmbitor. În fond, nu-i trebuia dicționar ca să aștepte de două ori invitația evidentă. Așa că a dat paharul peste cap cît ai zice pește. Și nu i-a părut rău.
Hora junilor japonezi
Fără prea multă vorbă, că doar n-au bătut musafirii atîta drum să piardă timpul, drăgușenii au încins hora și s-au pus pe slobozit strigături ardelenești, de vuia tot satul. Oaspeții dau încîntați din cap, aplaudă și țopăie pe loc. Bravoooo!, strigă cîțiva japonezi, cu o mînă făcută pîlnie și cu cealaltă pe declanșatorul aparatului de fotografiat. Apoi, surpriză. Niponii se prind de mîini și pun și ei de-o horă. Tot ardelenească. Conștiincioși și concentrați, bat pasul pe loc, apoi doi pași la dreapta și altul la stînga, toți în același ritm, de-i lasă pe drăgușeni cu gura căscată. Dar nu prea mult. Că sătenii mai aveau ce arăta. Dar și japonezii. Și-atunci să te ții jucat. Un dans al sătenilor, contra unul al japonezilor. De mult, zic bătrînele satului, n-a mai fost așa faină veselie în Drăguș. Capul răutăților, în toată povestea a fost maestrul coregraf Gheorghe Tănase, președintele Asociației Coregrafilor din România, filiala Brașov. Iar talentanții japonezi care au prins iute dansul ca pe la noi erau de fapt unii dintre cei mai mari coregrafi din Japonia care au venit să fure din tradiția românească, pentru a o purta pînă la celălalt capăt al pămîntului. Trei zile au petrecut la Brașov pentru a învăța dansuri populare. Și-au învățat, mai mult decît știu juca mulți români sadea de pe la oraș.
Cred că visau noaptea pașii de dans și exersau în vis
Maestrul Tănase i-a învățat pe coregrafii japonezi vreo 11 jocuri tadiționale din zona Făgăraș - Rupea: învîrtite, hodoroaga, hora junilor, brîul de la Bran, străpezeasca, brîul de la Avrig și altele. Japonezii sînt foarte avansați și civilizați. N-au lăsat un fir de pai în urma lor. Cînd ziceam ca la ora cutare fără un sfert să fie la autocar, la fără 12 minute nu lipsea unul. Iar la dansuri, îi vedeam cum își notează pașii pe un carnețel. A doua zi dimineața știau jocul cap-coadă perfect, din prima, fără alte repetiții. Cum dracu, Doamne iartă-mă, puteau să țină minte tot?! Cred că visau noaptea pașii de dans și exersau în vis, a spus maestrul. La Drăguș, cînd au obosit în horă, oaspeții și-au tras sufletul vizitînd expozițiile de pictură pe sticlă, țesături și costume populare de Drăguș. Ajunși în fața maestrului cojocar Sofonea, japonezii s-au uimit tare și s-au întrecut în a proba cojocele și a cumpăra cămăși și țesături.
Buzduganul
Or fi deprins japonezii pașii jocurilor, despre vechile obiceiuri ale drăgușenii nu aveau de unde să știe. Așa că tare au fost mîndri sătenii să le arate un vechi obicei de muncă: Buzduganul sau Cununa Secerișului, care semnifică recolta bogată, bunăstarea și un an îmbelșugat. Pentru aceasta, oaspeți și săteni deopotrivă, escortați de un echipaj al Poliției, au pornit spre cel mai apropiat lan de grîu de la marginea satului. Acompaniați de strigăturile femeilor și de cîțiva muzicanți, feciorii au împletit un buzdugan din spice, pe care l-au purtat apoi cu mare pompă înapoi spre sat. Vreo trei trădători, care nu făceau parte din scenariu, au rămas la poartă, la umbra unui măr, îmbrăcați ca la oraș. Gata să critice bucuria consătenilor lor, la care ei n-au vrut în ruptul capului să fie părtași. De ce nu v-ați îmbrăcat și voi în straie?, îi întreabă o fetiță din alai, cu glas neprefăcut. Ca să întrebi tu, fă!, i-a răspuns cu voce arțăgoasă unul dintre cîrcotașii care au socotit toată petrecerea circ gratis.
Petrecere
pînă la Apus
Oamenii satului nu prea i-au băgat în seamă pe ăști Ghiță-contra. Și și-au văzut de sărbătoarea lor. Locul de ospeție a fost ales în curtea unui gospodar de frunte al comunei, unde jocul și veselia au continuat pînă spre seară. Toți musafirii au fost întîmpinați de gazde cu pîine, cozonac și vin roșu. Japonezii au făcut și ei mici cadouri în stînga și în dreapta: eșarfe colorate, jucărioare și evantaie, de care domnișoarele satului s-au arătat cu adevărat încîntate. Și primarul comunei, gătit de sărbătoare, cu tricolorul pe piept, a primit din partea șefei delegației japoneze, Fu-Sai, un evantai mare și verde-auriu, folosit în dansurile tradiționale japoneze. Asta, în semn de mulțumire pentru primirea făcută. Mai pe după-amiază, japonezii au plecat, pentru că erau așteptați la Sibiu. Însă sătenii, dacă tot au pornit petrecerea, au continuat-o cu foc, pînă după apusul soarelui. Cînd s-au tras fiecare pe la casele lor, obosiți și mîndri că au ce arăta la ei în sat ce n-a văzut Japonia.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!