* La termenul de ieri, Judecătoria a înlocuit din nou măsura arestării preventive a celor cinci inculpați cu interdicția de a părăsi localitatea, dar procurorii au făcut recurs *Valeriu Săvulescu, Alen Moisin, Florin Chihaia și Flavius Ștefan s-au aflat în greva foamei mai bine de o lună
La Judecătoria Brașov a avut loc ieri un nou termen în dosarul Proxeneții, în care este implicată o rețea de prostituție cu ramificații în Poiana Brașov, Brașov și Făgăraș, descoperită în primăvara anului trecut de oamenii legii. Procesul bate pasul pe loc de cîteva luni bune. La fiecare înfățișare, instanța de la Judecătorie dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu interdicția de a părăsi localitatea. Procurorii fac recurs de fiecare dată, acesta este acceptat, iar inculpații sînt menținuți în arest. Nici ședința de ieri nu a făcut excepție de la această regulă.
Expertiză medicală
În semn de protest față de tărăgănarea procesului, patru dintre inculpați, Valeriu Săvulescu, Alen Moisin, Florin Chihaia și Flavius Ștefan au intrat în greva foamei în urmă cu mai bine de o lună. În prezent, doar Valeriu Săvulescu refuză să mănînce, ceilalți trei renunțînd la această măsură extremă. La înfățișarea de ieri, în sala de judecată a fost prezent numai inculpatul Maricel Vasiliu. Alen Moisin, Valeriu Săvulescu și Florin Chihaia se află la București și urmează a fi duși la Institutul Mina Minovici pentru o expertiză medicală care să stabilească exact care este starea lor de sănătate și care sînt bolile de care suferă. Făgărășeanul Flavius Ștefan va fi dus și el la expertiză, dar în prezent a fost transferat de la Spitalul Penitenciar Jilava la Fundeni, deoarece are o anemie severă, iar medicii cred că suferă de o boală a sîngelui. Inculpatul este acum internat la Secția de Hematologie unde urmează să i se pună un diagnostic exact. El a desemnat prin mandat un reprezentant al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului care să îi apere interesele în instanță.
Eliberați de Judecătorie
Ședința de ieri nu a adus vreo noutate în acest dosar. Avocații inculpaților au cerut din nou ca măsura arestării preventive să fie înlocuită cu interdicția de a părăsi localitatea. Ei au susținut că temeiurile care au stat la baza arestării nu mai există și că menținerea celor cinci inculpați în arest încalcă drepturile omului. Mai mult, apărătorii au spus că clienții lor sînt judecați în regim de detenție deoarece au nume de rezonanță și că orice alt cetățean aflat în această situație ar fi fost eliberat pînă acum. La finalul înfățișării, instanța de la Judecătorie a admis din nou cererea de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu interdicția părăsirii localității. Instanța și-a motivat decizia prin faptul că s-a împlinit termenul rezonabil al arestării preventive. Decizia a fost contestată de procurori, iar recursul urmează să fie judecat vineri la Tribunalul Brașov.
Un nou termen în acest dosar a fost stabilit pentru 2 iunie, dată la care vor fi gata și expertizele medicale și probabil inculpații vor putea fi aduși la Brașov.
Cea mai mare rețea
de proxenetism și prostituție
În primăvara lui 2003, Alen Moisin, Valeriu Săvulescu, poreclit Vali Chinezu, Maricel Vasiliu, Florin Chihaia și făgărășeanul Flavius Ștefan, proprietarul barului de strip-tease Ecstasy din Făgăraș, au fost arestați după ce s-a descoperit că mai mult de zece fete, unele sechestrate, au fost obligate să se prostitueze. Cei cinci puseseră pe picioare cea mai mare rețea de proxenetism și prostituție care a operat în ultimii ani în județul Brașov. Rețeaua avea ramificații în Brașov, Făgăraș și Poiana Brașov și își desfășura activitatea în discoteca Hacienda, în alte două discoteci și în cîteva hoteluri din Poiana Brașov și în Făgăraș. După arestarea proxeneților, polițiștii au confiscat de la domiciliile lor bîte de baseball, săbii ninja, baionete și sume importante de bani proveniți din prostituție, precum și autoturisme scumpe.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!