* Mîine, ziua în care împlinește opt ani de existență, Monitorul Expres îi invită pe toți brașovenii la expoziția de fotografie a fotoreporterilor noștri Magda Crasnojan și Bogdan Bălaș
O fotografie bună de presă poate spune singură o poveste. O fotografie bună de presă poate stîrni mai mult sentiment decît o mie de cuvinte. O fotografie de presă adevărată dă viață acolo unde vorbele nu mai au puterea s-o facă. Iar împreună, cuvinte și imagini, înseamnă sufletul unui ziar. O poveste în imagini despre viața pe care a trăit-o prin viața celor despre care a scris. Asta înseamnă fotografiile pe care vă invită să le vedeți în expoziția care se deschide mîine, cînd se împlinesc opt ani de la nașterea ziarului Monitorul Expres, Magda Crasnojan și Bogdan Bălaș, cei doi fotoreporteri ai echipei noastre. În fotografia de presă nu-ți alegi subiectele. Nu ai timp să le contempli. În fotografia de presă nu faci regie. Nu faci probe sau repetiție de lumini. Într-o singură imagine trebuie să surprinzi adevărul, sau drama, sau bucuria. Fotoreporterul trebuie să pîndească secunda, mărturisește Bogdan. Un fotoreporter cu o experiență de aproape 13 ani de presă. Uneori ratezi. Și regreți, dar nu mai ai ce face. Pentru obiectiv timpul nu se mai întoarce. Așa cum viața nu-ți dă șansa unei reluări, spune Magda. Care a învățat asta în cei trei ani de presă, după ce a debutat ca fotoreporter la Monitorul Expres.
Cum se naște
o pasiune
Avea aproape zece ani cînd, în vacanța petrecută la bunica de la Ploiești, Bogdan a pus pentru prima oară mîna pe un aparat de fotografiat. Era un Smena, cu care a fotografiat niște guguștiuci care se zbenguiau pe o cracă. I-a plăcut minunea de a transforma în imagine-mărturie o clipă trecătoare. A continuat să facă fotografii cu bătrînul Smena al familiei. Abia după nouă ani, prin 89, și-a cumpărat primul lui aparat de fotografiat profi. Un Zenit. Cu 2.000 de lei. Era o mică avere la vremea aceea. A făcut economii și a mai vîndut și niște discuri bune ca să-l poată avea. Tot din acel an a început să-și lucreze singur fotografiile. Pînă atunci le duceam la laboratorul unor studiouri foto. Ieșeau așa de prost încît m-am apucat să le lucrez singur. Așa cum simțeam eu că trebuie să arate. Să-ți faci în acei ani propriul laborator era și asta o cheltuială măricică, așa cam la 1.000 de lei. Dar pentru Bogdan fotografia era deja o pasiune. Poate chiar mai mult de atît. Imaginea pe celuloid făcea deja parte din viața lui. Din 1993 este fotoreporter. A început cu Transilvania Expres. A trecut și prin redacțiile Observatorul, BZB, Brașoveanul sau Antena Press. Cei mai mulți ani i-a petrecut însă cu echipa Monitorul. Aproape șapte.
Poze de vacanță
Magda a început să facă poze mai mult din joacă. Tot cu un Smena. Avea 12 ani și era cu familia în Deltă. Atunci, tatăl ei i-a explicat cum se face o fotografie. Acum are 24 de ani. Prima fotografie de presă a făcut-o la Monitorul în urmă trei ani. Tot de atunci este și fotoreporterul ziarului nostru. Și cam tot atunci și-a cumpărat și primul ei aparat foto. Un Nokia. Eram așa de speriată cînd am intrat în redacție că nici nu știam pe lume sînt. De la Bogdan am învățat practic ce înseamnă arta fotografiei. Îmi explica pe fiecare imagine ce am greșit sau cum putea să iasă mai bine. Și acum se întîmplă la fel, pentru că eu cred că mai am multe de descoperit.
Prima fotografie
de presă
Bogdan a publicat prima fotografie la ziar cu cîteva luni înainte de a fi angajat fotoreporter. Era o imagine surprinsă la un accident. În 93. Prima lucrare ajunsă într-un salon de fotografie artistică avea ca temă un apus de soare. Asta se întîmpla prin 1998, la salonul Azoart de la Tîrgu-Mureș. Despre fotografie ca artă a învățat în timp Am «furat» cîte un pic de la fiecare. De la pictori, de la graficieni. Și de la mama, care a fost profesor de desen, am învățat multe, recunoaște Bogdan. Pentru Magda debutul a avut loc în paginile ziarului Monitorul. A plecat pe teren cu o colegă care făcea un reportaj despre tizii brașoveni ai personalităților politice. Practic, a fost prima mea fotografie cu Ion Iliescu. Numai că era un Ion Iliescu din Brașov. Culmea că, atunci cînd îl urmăream prin obiectiv, am realizat că Ion Iliescu al nostru chiar semăna cu Ion Iliescu președintele de atunci al țării.
Nu poți alege
Ca pentru orice artist, și lui Bogdan îi este greu să spună care dintre miile de fotografii pe care le-a făcut îi este cea mai dragă. Una dintre ele este chiar fotografia de pe afișul expoziției care va fi vernisată mîine. Ar mai fi alte zeci. Fiecare fotografie are povestea ei. Dar poartă și povestea celui din spatele imaginii. Uneori, îți este dragă o imagine pentru că ea înseamnă un om. O personalitate pe care n-o poți uita. Sau un om simplu a cărui poveste îl face special. Fiecare fotografie are frumusețea ei. Chiar și atunci cînd subiectul nu este născut din bucurie, spune Bogdan. Nu a avut curiozitatea să numere cîte fotografii a făcut de cînd lucrează în presă. Are acasă o arhivă personală de 1.600 de filme. Asta pînă să apară era digitalului. Alte cîteva mii se imagini sînt stocate acum pe CD. De cele mai multe ori, chiar și la un reportaj, în ziar intră cinci sau șase imagini. În arhivă rămîn poate și de trei-patru ori mai multe. Cele mai bune, chiar dacă nu vor mai avea șansa să vadă lumina tiparului, vor trăi însă în colecția arhivată. Trecerea timpului poate aduce și surprize. Uneori, evenimentele fac ca vreo imagine veche, aproape uitată, să fie scoasă la lumină ca subiect fierbinte.
Alb-negru sau color?
Încărcătura unei fotografii nu este dictată numai de tehnica în care este lucrată. Ci de felul în care fotograful știe și poate să transmită mesajul. Poate de aceea, nici Bogdan, nici Magda nu pot da o sentință clară, care să ierarhizeze tehnica alb-negru sau color. Și nici nu cîntăresc rezultatele. Depinde de subiect și de ce vrei să spui. O fotografie gîndită în alb-negru este însă uneori mai sugestivă, pentru că este mai simplă. E și mai greu de făcut, pentru că nu orice subiect se pretează, explică Bogdan. E și mai greu de judecat asta atunci cînd faci fotografie pentru ziar. La cotidian, unde redacția lucrează contracronometru, se întîmplă des ca o fotografie color să fie sacrificată într-o pagină alb-negru. Atunci, imaginea trebuie judecată doar prin subiect și mesaj.
Presa este o șansă
Este sacrificat artistul din fotoreporterul de presă? Nu, dimpotrivă, spun fotoreporterii Monitorul Expres. Dovadă că majoritatea lucrărilor pe care le expunem la această expoziție sînt fotografii de reportaj. Pentru noi, presa este o șansă. Un fotoreporter este în mijlocul evenimentelor, în mijlocul vieții. Sînt personaje pe care le descoperi atunci cînd însoțești reporterii care le-au descoperit. Sînt momente unice la care numai dacă ești ziarist acreditat ai acces, spune Bogdan. Presa e vie, în continuă mișcare, iar asta face ca și fotografia mea să fie vie, iar temele bogate. Cu siguranță presa e o mare șansă pentru orice om pasionat de fotografie, spune Magda.
O remarcă
răutăcioasă și falsă
În presă, dar și în lumea artiștilor imaginii, există o expresie folosită adesea atunci cînd vrei să pedepsești un fotoreporter. Sau cînd vine de pe teren cu o fotografie care dezamăgește. Cît adevăr și cîtă răutate ascunde remarca fotograf de nunți? Este o expresie răutăcioasă și nedreaptă. Chiar și noi o folosim cîteodată, deși este o idee falsă. În fond, poți face o fotografie excelentă la o nuntă și poze proaste pe teren, chiar dacă ești fotoreporter. Depinde de situație și de ceea ce te angajezi să fotografiezi. Sînt domenii total diferite. În care se cer rezultate diferite. Ideal este să-ți faci meseria cu rigoare și pasiune, crede Bogdan. Uneori e mai ușor să faci fotografie la un eveniment important de presă, pentru că subiectul e clar. Și mult mai greu să fotografiezi un platou cu mezeluri. Sau o pereche de pantofi pentru un catalog. Una e să cauți sufletul din lacrima unui om marcat de o emoție puternică și alta să faci niște cîrnați, oricît de apetisanți ar fi ei, să pară unici în lumea cîrnaților. Cu totul altceva este să fii fotograf de modă sau fotoreporter de război. Una e să fii fotoreporter de cotidian, alta să fotografiezi pentru reviste de cultură și altfel gîndești o fotografie cînd ești paparazzi.
Cînd a fost mai greu
Era o vreme cînd presa nu se sfia să publice fotografii scabroase, cu riscul de a agresa privirea cititorului. Era o vreme cînd asta cerea piața și uneori asta se publica. E vorba de fotografii cu cadavre, arătate așa cum erau, în detalii sinistre sau urîțenii șocante. Sînt ani buni de cînd presa românească s-a cam curățat de acest obicei. În toată activitate mea de fotoreporter, cel mai greu a fost să fac poze la Morgă. Pe atunci aveam acces chiar pînă la masa de disecție. Recunosc, am făcut tot ce mi-a stat în putință să evit să intru în acea sală, spune Bogdan. Care recunoaște însă că nu este ușor niciodată și pentru nimeni să facă fotografii atunci cînd moartea își aruncă umbra rece transformînd viața unor oameni în evenimente tragice. Magda își amintește că cel mai greu i-a fost la o știre unde era martoră la ridicarea dintr-un canal a două cadavre. Erau doi boschetari, doi oameni în fond, care muriseră cu cîteva luni în urmă, iar trupurile lor zăcuseră acolo neștiute de nimeni pînă intraseră în descompunere. Mai greu e însă cînd nu ai ce poza. La fel e și pentru reporter. Cînd trebuie să fie prezent la un eveniment, unde, deși se vorbește mult, cu toată bunăvoința abia dacă poți scrie cinci rînduri. E al naibii de greu să faci o fotografie pe un subiect sec. Asta e cel mai greu, mai spune Bogdan.
Pasiune și împlinire
Din fotografia de artă nu se poate trăi. Ea bucură numai sufletul și rotunjește pasiunea. De fapt, este o pasiune în care investești bani, nu scoți. E o pasiune scumpă, ca orice lucru rar care cere mult de la tine. De pildă, acum, un aparat foto performant ajunge să coste 20.000 de euro. Cam cît trei Loganuri. Eu nu îl am, dar asta nu mă face să iubesc mai puțin încercarea de a face în fiecare zi ceva nou, ceva care să mă incite să fac o fotografie mai bună. Pentru că, spune Bogdan, indiferent dacă este un job de zi cu zi sau pasiune de de vacanță fotografia îți lasă și bucuria de a face artă. Iar împlinirea acestei bucurii este de a arăta și altora imaginile pe care le-ai făcut să cîștige cursa cu efemerul clipei. Poate de aceea, expoziția lansată în ziua în care Monitorul împlinește opt ani de existență este o împlinire pentru cei doi fotoreporteri ai ziarului nostru. Bogdan a mai avut ocazia să-și expună cîteva lucrări la expoziții de grup. Este însă prima lui personală. Eu nu am expus niciodată nici o lucrare. Pentru mine e ceva de necrezut această expoziție pe care ne-a dăruit-o ziarul la care lucrăm. Nici acum, cînd totul e pregătit, nu-mi vine să cred că eu, fotoreporterul începător de acum trei ani, am avut șansa asta, spune Magda.
Zilele Monitorul
Pe 20 iunie, echipa Monitorul se bucură alături de cititorii care ne-au devenit prieteni de-a lungul anilor, de împlinirea a opt ani de cînd s-a născut ziarul care stă de vorbă cu brașovenii. Zilele Monitorul încep, în acest an, chiar în 20 iunie, cu vernisajul expoziței de fotografie unde sînt expuse lucrările fotoreporterilor Bogdan Bălaș și Magda Crasnojan, și se încheie în data de 23 iunie, cînd pentru toții brașovenii va fi Ziua Porților Deschise la Monitorul Expres. Tot vineri vor fi premiate și cele mai interesante desene trimise de copiii care au participat la concursul de desen Am crescut o dată cu tine.
Vernisajul expoziței de fotografie, la care sînt invitați toți brașovenii, va avea loc mîine, la ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!