* Din cauza monopolului impus de Guvern pentru avizele medicale, șoferii de taxi sînt nevoiți să scoată din buzunar de două ori mai mulți bani
Un ordin al Ministerului Transporturilor a stîrnit nemulțumire și chiar proteste în rîndul taximetriștilor brașoveni. Dispoziția prevede că, pentru obținerea licenței de transport, analizele medicale trebuie făcute și avizate de policlinici unde există o comisie teritorială de siguranță a circulației. La Brașov, aceste condiții le îndeplinește însă doar Policlinica CFR. Policlinică unde analizele sînt și de două ori mai scumpe decît la celelalte laboratoare care fuseseră autorizate pînă la intrarea în vigoare a dispoziției ministrului care patronează și CFR-ul.
Este vorba despre Ordinul 447/2003 al Ministerului Transportului. Acesta spune că avizele medicale se eliberează de policlinici unde funcționează comisia de siguranță a circulației. În cazul Brașovului, la Policlinica CFR. Aceasta este baza legală și trebuie s-o respectăm. Și nouă ne îngreunează munca, deoarece sînt mulți taximetriști și trebuie să aștepte analizele, dar nu avem cum să încălcăm legea
Constantin Crivineanu,
directorul ARR Brașov
Este adevărat că aceste analize pentru obținerea licenței de transport se fac doar la noi. Așa stipulează Ordinul 447 din 2003 emis de Ministerul Transporturilor. Aceste testări se fac după anumite baremuri și toate se execută la Policlinica CFR. Știu că aceste analize se mai fac și de către Dima Consulting, dar și acolo lucrează tot fetele de la noi
Ana Dombi, șefa Comisiei de siguranța
circulației din cadrul
Policlinicii CFR Brașov
Taximetriștii sînt nemulțumiți nu numai pentru că trebuie să stea ore în șir la coadă, dar și că sînt obligați să scoată din buzunar peste 600.000 de lei, față de 350.000 cît costă setul de analize la alte laboratoare. Un taximetrist a avut chiar ieri parte de o surpriză neplăcută cînd s-a prezentat cu dosarul la Autoritatea Rutieră Română (ARR). Lucian Pasca auzise de noua lege, iar săptămîna trecută, cînd și-a luat un bon de ordine, a întrebat preventiv dacă analizele pe care le-a făcut la o altă clinică sînt bune. I
s-a spus că totul e în regulă. Ieri, cînd s-a prezentat la ARR, dosarul i-a fost însă respinst. După două ore a aflat că unui alt coleg, care își făcuse analizele la același laborator ca și el, i-a fost acceptat însă dosarul. Taximetristul a cerut atunci explicații. Iar funcționarul ARR
și-a schimbat declarația. I-a spus că dosarul nu este bun pentru că analizele ar fi expirate, nu pentru că n-ar purta ștampila Policlinicii CFR. Examenele clinice ale lui Lucian Pasca fuseseră făcute însă în 18 martie, iar legea spune că analizele sînt valabile un an, iar testele psihologice trei ani.
Fonduri pentru CFR ?
Supărat că e purtat pe drumuri și pus la cheltuieli nejustificate, taximetristul a decis să depună o reclamație la OJPC împotriva Autorității Rutiere Române. Am făcut analizele la un laborator în Bartolomeu. În 5 mai am fost la ARR și am luat bon de ordine. Am întrebat dacă totul e în regulă. Au zis că da. Ieri, cînd am fost, mi s-a spus că nu acceptă analizele decît de la CFR. De ce nu mi-au zis de săptămîna trecută cînd am întrebat? Eu am plătit pe analize 350.000 de lei, iar la Policlinica CFR costă 665.000. Nu înțeleg de ce ne obligă să mergem acolo și să plătim mai mult. Voi depune o reclamație la OJPC împotriva lor, a spus Lucian Pasca, unul dintre taximetriștii care nu înțeleg cu ce drept instituie Ministerul Transporturilor legi pe buzunarul unor oameni care-și cîștigă pîinea muncind din greu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!