Canalizarea și epurarea apelor uzate din municipiul Brașov
Dimensiune font:
Autor: Secretar PRM Emanuel PREDA,
10.05.2004
În acești ani, procesul de dezvoltare sau înlocuire a canalizării publice a fost ineficient, în puține, chiar foarte puține zone din Brașov, cu fonduri financiare puține și cu interes cetățenesc și administrativ mic. Se impune amplificarea acțiunilor în acest domeniu prin implicarea în mai mare măsură a primarului și Consiliului Local Brașov.
Este necesară întocmirea cărții tehnice a sistemului de canalizare-epurare pentru a facilita reparațiile și intervențiile atunci cînd este cazul.
În paralel, se va trece la întocmirea instrucțiunilor de epurare a sistemului de canalizare-epurare și pe baza acestora a regulamentului de funcționare cu atribuții, sarcini și răspunderi precise pentru punctele de lucru și întreținere.
Administrația locală trebuie să întreprindă organizarea formațiunilor, cu funcționare permanentă, de intervenție operativă și remediere a oricărei defecțiuni sau nevoi și să creeze un sistem propriu de supraveghere și control al calității apelor uzate, descărcate de agenții economici și a modului de funcționare a apelor de reepurare.
Se impune luarea unor măsuri pentru eliminarea acumulărilor de apă pe partea carosabilă a străzilor prin:
- curățirea și menținerea în permanentă stare de funcționare a gurilor de scurgere
- montarea de guri de scurgere suplimentare în porțiunile unde acestea lipsesc sau sînt insuficiente
Formațiunile de intervenție operativă vor interveni pentru desfundarea rețelei de canalizare, iar în cazul în care înfundarea s-a produs ca urmare a exploatării necorespunzătoare a instalațiilor de către abonați, cheltuielile urmează a fie suportate de către aceștia.
Avînd în vedere dezvoltarea municipiului Brașov, se poate constata depășirea capacităților de transport ale canalelor de colectare și, pe cale de consecință, se impune acordarea unor sume din bugetul local pentru înlocuirea canalelor de colectare.
Apele descărcate în rețeaua de canalizare a municipiului Brașov trebuie să îndeplinească condițiile impuse de normativele în vigoare.
În cazul cînd apele uzate nu corespund acestor normative, unitățile în cauză au obligația să facă epurarea sau preepurarea apelor, pentru înscrierea în prevederile legale.
Prin compartimentul de specialitate, executivul primăriei trebuie să întreprindă un control riguros al modului de întreținere a rețelei de canalizare, a modului în care se exploatează, întreține și repară elementele componente.
Trebuie luate măsuri în cel mai scurt timp pentru refacerea căminelor și înlocuirea capacelor și grătarelor deteriorate sau lipsă de la căminele de vizitare sau gurile de scurgere aflate pe suprafața străzilor sau a trotuarelor.
Un aspect lăsat neglijat a fost acela că la refacerea căminelor și înlocuirea capacelor și grătarelor nu s-a avut în vedere dimensionarea acestora pentru a corespunde traficului actual, iar acolo unde s-a intervenit pentru reparații sau lucrări noi nu s-au refăcut corespunzător acele locuri și unele artere de circulație arată jalnic.
Compania Apa nu este sub autoritatea Consiliului Local și, pe cale de consecință, activitatea în domeniul-distribuție apă și canalizare și epurare a apelor uzate-lasă mult de dorit și nu corespunde cerințelor cetățenilor municipiului.
PRM-ul, prin consilierii săi locali, va promova un proiect de hotărîre în plenul Consiliului Local prin care această regie să reintre sub autoritatea administrației publice locale a municipiului Brașov.
PRM a consultat cetățenii orașului prin adunări cetățenești organizate pe cartiere și străzi de unde au rezultat cele prezentate, motiv pentru care soluția este aceea că această companie să treacă în administrarea locuitorilor municipiului, prin implicarea directă a Consiliului Local. Propunerile cetățenești au fost consemnate în procese-verbale și vor fi anexate la proiectul de hotărîre în vederea luării unei decizii.
Facem promisiunea că soluția adoptată de Consiliul Local se va aduce la cunoștință publică.
PRM este dispus să reinstaureze ordinea acolo unde s-a lăsat totul la voia întîmplării și interesului personal.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!