* Ciobănescul Carpatin și Mioritic este prima rasă de cîini de origine românească recunoscută internațional
Clubul Național de Cîini Ciobănești Românești (CNCCR) a anunțat ieri că a reușit omologarea internațională a primei rase de cîini de origine românească. Este vorba de Ciobănescul Carpatin și Mioritic. La eveniment a participat și Manuela Mengel, președinta Asociației Generale a Prietenilor Germani ai Cîinelui, în calitate de delegat al Uniunii Canine Internaționale, care a adus cu sine vestea omologării. Am încercat să creăm o imagine favorabilă rasei prin personalitățile politice sau culturale din România sau străinătate care au asemenea cîini. De exemplu, unul din cîinii domnului Paul Gonțea provine din crescătoria lui Virgil Măgureanu, dar și fostul președinte al României deține un ciobănesc mioritic, iar la Ambasada României de la Washington există doi superbi cîini din această rasă, a ținut să menționeze Cezar Osiceanu (foto), președintele CNCCR. Omologarea rasei s-a făcut cu eforturi deosebite care au durat 10 ani. La această oră un exemplar de ciobănesc românesc se vinde cu sume cuprinse între 1.000 și 1.500 de dolari SUA.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!