* Ioan Mircea Pașcu,
ministrul Apărării Naționale, a evaluat stadiul pregătirilor pentru reuniunea din toamnă
Ministrul Apărării Naționale, Ioan Mircea Pașcu, a venit ieri la Brașov, pentru a evalua stadiul pregătirilor reuniunii informale a miniștrilor din țările membre NATO, care va avea loc în Poiana Brașov în perioada 12-14 octombrie. Va fi o întîlnire informală foarte importantă pentru că vor fi discutate deciziile luate la Istanbul. De regulă, la asemenea întîlniri nu se iau decizii, dar se discută probleme care se cristalizează în decizii NATO, a spus Pașcu. Ministrul Apărării le-a transmis autorităților brașovene că dorința lui este ca pregătirile să se apropie de final în timpul verii, pentru ca în septembrie să poată fi puse la punct ultimele detalii. În luna iunie va avea loc o nouă evaluare, din partea reprezentanților NATO, care vor susține, cu acea ocazie, și o conferință de presă.
Brașovul, în circuitul internațional
Atît ministrul, cît și prefectul Otilian Neagoe au precizat că este foarte important că a fost ales Brașovul pentru această întrunire. Pașcu a mărturisit că din toate locațiile la care s-au gîndit, reprezentanții NATO au ales Brașovul, datorită infrastructurii și a oamenilor care sînt aici. E o ocazie foarte bună pentru Brașov de a intra într-un circuit internațional. Ne-am gîndit să punem în valoare acest județ și le vom oferi participanților posibilitatea să rămînă aici și pe parcursul sfîrșitului de săptămînă, după terminarea reuniunii, a mărturisit Pașcu.
Reuniune românească
Pregătirile pentru reuniunea NATO continuă nu numai la Brașov. Intenționăm, în continuare, să oferim și o bază juridică pentru toate instituțiile participante. Acest lucru se va concretiza printr-o hotărîre de guvern care a fost discutată zilele acestea pentru prima dată, a precizat Pașcu. Costurile organizării reuniunii nu au fost precizate cu exactitate, Pașcu afirmînd că a existat o evaluare preliminară încă de anul trecut, aceste costuri fiind prevăzute în bugetul MApN, dar că va exista și un suport financiar din partea NATO. Nu putem spune cifre exacte, ceea ce știm este că o astfel de reuniune în SUA a costat nouă milioane de dolari, iar în Polonia trei milioane de dolari, dar noi vrem să organizăm o reuniune românească și ne vom situa la nivelul care va fi necesar, a mai spus Pașcu.
Nu se suplimentează trupele
românești din Irak
u Ioan Mircea Pașcu a declarat ieri, la Brașov, că Ministerului Apărării nu i s-a cerut oficial suplimentarea forțelor militare românești în Irak. Pașcu a precizat că România nu poate pune la dispoziția coaliției forțe suplimentare însemnate, atîta timp cît programul de reformă și restructurare al armatei nu pune în continuare la dispoziție unități și mari unități operaționalizate. Deocamdată, sîntem la limită cu această funcționare și în orice caz toată problema trebuie decisă politic, a spus Pașcu. Ministrul a amintit că, la ultima ședință a CSAT, România s-a angajat să-și mențină forțele în Irak, dar nu s-a pus problema unei suplimentări. Dacă va veni o solicitare oficială, vom discuta atunci în termeni concreți, în funcție de cum va fi formulată și dacă va fi formulată o astfel de solicitare, a conchis Pașcu. Trimisul special al Guvernului în Irak, Simona Marinescu, a declarat că la Bagdad se discută despre o posibilă solicitare adresată României privind suplimentarea trupelor românești.
Transport de arme legal
u Ministrul Apărării a mai declarat ieri că transportul de arme către Statele Unite, interceptat de Garda Financiară italiană, avea toate aprobările legale. Ceea ce pot să spun este că am obținut toate aprobările legale. Problema rămîne la nivelul transportatorului ales de partea americană, care trebuie să discute cu partea italiană pentru a evita toate suspiciunile, a arătat Pașcu. Garda Financiară italiană a interceptat, la începutul acestei săptămîni, un transport de puști-mitralieră Kalașnikov prezentate drept arme comune, transportat de un vapor sub pavilion turc din România către Statele Unite. Președintele Agenției Naționale de Control al Exporturilor, Nineta Bărbulescu, a declarat că armele interceptate de autoritățile italiene la bordul navei turcești provin din România, dar este vorba de un transfer legal.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!