Noile reglementări obligă ca o creșă să nu aibă etaj, iar construcția să asigure un spațiu de 20 de metri pătrați pentru fiecare copil
În partea superioară a clădirii vor fi amenajate spații administrative, care vor fi folosite de Serviciul Public Administrare Creșe
Primăria municipiului Brașov va emite azi ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea noii creșe din cartierul Astra. Noua creșă, care răspunde unei crereri ridicate în cel mai populat cartier al Brașovului, va fi gata în 20 de luni, a precizat viceprimarul Costel Mihai. Am avut o ultimă discuție cu constructorul și cu directorul Serviciului Public Administrare Creșe, Laura Șerban, iar mâine (n.red azi) voi semna ordinul de începere a lucrărilor pentru creșa de pe strada Apollo. Avem toată documentația necesară pentru această investiție, avem și finanțarea, care în parte se va face din fonduri europene, iar în parte de la bugetul local al municipiului și sperăm ca în maxim 20 de luni să putem pune la dispoziția cetățenilor din cartierul Astra noua creșă, mai ales că avem multe solicitări din această zonă, a declarat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.
Locurile pentru copii vor fi doar la parter
Creșa de pe strada Apollo va fi ridicată pe o suprafață de 5.535 de metri pătrați, iar clădirea va avea o amprentă la sol de 2.734 de metri pătrați. Investiția se ridică la 10,213 milioane de lei, din care 7,410 milioane lei sunt acoperiți de al bugetul local, iar restul, din fonduri europene prin Axa 4 a Programului Operațional Regional (POR). Deși este o suprafață mare de teren pusă la dispoziția acestei construcții, viitoarea creșă va avea maxim 80 de locuri. Și asta pentru că normativele în vigoare, referitoare la construcția de creșe noi și spațiul necesar unui copil, sunt destul de restrictive, după cum a explicat viceprimarul Costel Mihai. Normativele în vigoare nu ne permit să construim o creșă cu mai multe locuri pe această suprafață din Astra, deorece pentru fiecare copil este nevoie de un spațiu de 20 de metri pătrați, iar locurile pentru micuți pot fi amenajate doar la parterul clădirii, așa că nu se pune problema unui imobil multietajat, a precizat Costel Mihai.
Creșa de pe Apollo va găzdui și sediul SPAC
Creșa de pe strada Apollo va fi o clădire ce va avea un demisol, unde va fi o bucătărie, cu magaziile specifice, pe categorii de alimente, biberonerie (numită si bucătărie de lapte, adică o încăpere specială pentru pregătirea hranei bebelușilor - n.r.), spălătorie, uscătorie, călcătorie, magazie de întreținere, grupuri sanitare, dușuri și vestiare pentru personal, spații de depozitare și camera tehnică. La parter vor fi spațiile destinate copiilor, pentru activitățile specifice diferitelor grupe de vârste, dormitoare, grupuri sanitare, spațiu pentru depozitare material didactic, sală pentru activități senzoriale, cabinet medical, izolator, vestiare și oficii. În partea superioară a clădirii vor fi amenajate spații administrative, care vor fi folosite de Serviciul Public Administrare Creșe. În prezent sediul SPAC se află la creșa din Craiter însă după finalizarea acestei clădiri de pe Apollo, el va fi relocat. Spațiul pe care îl vom elibera ulterior la creșa din Craiter l-am putea reamenaja, pentru a mai face câteva locuri în plus pentru micuți. Poate în acest fel vom reuși să satisfacem o parte cât mai mare din cererile de locuri în creșe, înscrise la SPAC, a declarat viceprimarul Costel Mihai. În prezent, în municipiul Brașov există 805 locuri în opt creșe, însă cererile depășesc cu mult ceea ce Municipalitatea poate pune la dispoziție. Doar în acest moment, există peste 500 de cereri peste numărul de locuri disponibil.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!