Circulație cu restricții pe străzile Avram Iancu și Al.I Cuza, până în 6 iulie
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
19.06.2019
Pe străzile Avram Iancu și Al.I Cuza se va circula cu restricții în următoarele două săptămâni. De ieri, Compania Apa a reluat lucrările la rețelele de apă și canalizare în zonă și anunță că șoferii care vor ajunge pe cele două străzi vor trebui să respecte unele restricții până la data de 6 iulie. Mai mult, reprezentanții operatorului au anunțat că, în funcție de avizul Poliției Rutiere, circulația va fi blocată total pentru cinci zile, pe strada Avram Iancu, de la intersecția cu Bisericii Române și până la intersecția cu Dealul Cetății, pe sensul de urcare către centrul orașului. Conducătorii auto vor fi ghidați prin intermediul panourilor de semnalizare rutieră cu privire la rutele alternative. Zona va fi semaforizată corespunzător. În această perioadă, lucrările de modernizare a rețelelor de apă vor continua cu montarea unor artere de fontă ductilă pe această porțiune, a anunțat Compania Apa.
Restricțiile impuse pe străzile Avram Iancu și Al. I Cuza vin ca urmare a unor lucrări pe care Compania Apa le face în zonă, pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă. Intervenția face parte dintr-un contract care a început în luna august a anului trecut și care se va derula până în februarie 2020. Valoarea întregului contract derulat, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!