Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate

Contestații peste contestații


Birocrația blochează Aeroportul

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 12.06.2019
• Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a făcut ieri un apel la reprezentanții Brașovului în Parlament și la cei care decid legislația privind achizițiile publice să facă în așa fel încât procedurile să fie simplificate
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a făcut ieri un apel la reprezentanții Brașovului în Parlament și la cei care decid legislația privind achizițiile publice să facă în așa fel încât procedurile să se desfășoare mai puțin birocratic, „Pentru a nu întinde la nesfârșit“ licitații destinate unor investiții absolut necesare. Apelul președintelui CJ vine în contextul în care două dintre li-citațiile aferente unor lucrări de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav sunt blocate de contestații.

Licitația pentru terminalul aeroportului, în întârziere

Una dintre marile lucrări blocate în prezent de o contestație depusă la Consiliul național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) este contractul pentru proiectarea și execuția terminalului de Pasageri. Contestația a fost depusă după ce Consiliul Județean a anunțat că respectivul contract a fost atribuit către SC Construcții SA Sibiu, care a depus o ofertă de145.275.491 lei, față de estimarea inițială a CJ, de 184.671.650 de lei (TVA inclus). Ulterior, concurenții acestei firme, Asocierea BOG’ART SRL – UTI GRUP – UTY FACILITY MANAGEMENT SA, a depus o contestație, reclamând printre altele, că firma sibiană a obținut punctaj maxim la evaluarea tehnică, asta în condițiile în care compania respectivă a avut mari probleme cu lucrările de la Sibiu. În prezent, contestația se analizează la CNSC, însă președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, spune că instituția sa a respectat toate cerințele în această licitație. „Specialiștii de la IPTANA, firma de proiectare care a realizat studiul de fezabilitate pentru etapa a III-a de execuție a Aeroportului, au fost cei care au întocmit caietul de sarcini al achiziției, iar Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice a verificat documentația de atribuire, inclusiv caietul de sarcini, și a aprobat publicarea acesteia în SEAP. În ceea ce privește evaluarea propunerilor tehnice și financiare, comisia de licitație din cadrul CJ Brașov a beneficiat de expertiza specialiștilor cooptați de la IPTANA. Mai mult decât atât, după fiecare etapă de evaluare a ofertelor, respectiv stabilirea eligibilității firmelor, analizarea ofertelor tehnice și analizarea ofertelor financiare, procesele-verbale rezultate au fost avizate de ANAP. De menționat este faptul că documentația de achiziție pentru proiectarea și construirea Terminalului a fost de două ori respinsă, în 26 noiembrie și 7 decembrie 2018, de Autoritatea Națională de Achiziții Publice. Abia în 13 decembrie 2018 Consiliul Județean Brașov a primit aprobarea ANAP pentru a o posta în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Anunțul a fost publicat în 18 decembrie 2018. La solicitarea unor potențali ofertanți termenul de depunere s-a decalat din 28 ianuarie, în 11 fe-bruarie 2019, termen la care au fost înregistrate patru oferte“, a reamintit Adrian Veștea, arătând de unde vin întârzierile în implementarea proiectului aeroportului.

Contractele pentru două autospeciale necesare aeroportului, contestate după atribuire

Un alt blocaj a apărut, tot din cauza contestațiilor, la achiziția autospecialelor destinate aeroportului. Deși două dintre cele trei loturi au fost atribuite deja, desfășurarea contractului, care presupune livrarea unei autospeciale de pompieri echipate cu agenți complementari pentru intervenția rapidă, respectiv a unei autospeciale dotate cu agenți complementari și echipament de descarcerare, este contestată de firma care a ieșit pe locul al doilea. „Achiziția s-a desfășurat pe loturi distincte - lotul I și Lotul II, pentru fiecare utilaj în parte fiind depuse câte două oferte. În ambele cazuri, câștigătoare a fost declarată firma SC Grădinariu Import Export SRL, iar ofertantul de pe locul al doilea, respectiv SC ATSA Industry SRL, a contestat ambele rezultate, în data de 3 iunie 2019. CJ Brașov a transmis la CNSC punctul său de vedere, urmând ca instituția să se pronunțe cu privire la aspectele care fac obiectul contestațiilor“, a explicat președintele Consiliului Județean Brașov.

Achiziția autospecialelor de deszăpezire, întârziată de contestarea documentației

Lotul 3 al aceleiași licitații pentru utilajele necesare întreținerii aeroportului este și el cu probleme. Acest lot presupune achiziția unei autospeciale de deszăpezire PDA, respectiv achiziționarea a două utilaje de deszăpezire, procedura este în derulare. Procedurile de achiziție pentru aceste autospeciale, două de pompieri și două de deszăpezire, au început încă din 29 ianuarie 2019, când s-a publicat pe platforma națională și cea europeană anunțul. Termenul de depunere a ofertelor pentru toate cele trei loturi a fost 5 martie 2019, însă până la termenul-limită de depunere a fost primită o contestație împotriva do-cumentației de atribuire privind Lotul 3. Contestația a fost depusă la CNSC, ceea ce a făcut ca termenul-limită de depunere a ofertelor pentru acest lot să se prelungească până la 22 mai 2018. CNSC a admis în parte această contestație și a dispus obligarea autorității contractante la remedierea documentației. În data de 1 aprilie 2019, aceeași firmă contestatară a depus la Curtea de Apel Brașov o plângere împotriva deciziei CNSC. În 17 aprilie 2019 instanța brașoveană a respins plângerea și a menținut decizia CNSC. În prezent, licitația pentru Lotul 3 este în desfășurare, iar singura ofertă, depusă de SC ATSA Industry SRL, este în evaluare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Actualitate




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Ca „un omagiu“ adus ministrului Transporturilor?


    Strada Cucului, noua legătură între Brașov și Cristian

    Articolul urmïżœtor


    Strada Sforii, blocată din cauza unor țigle căzute

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 108 milisecunde, încărcat în milisecunde