• Înscrierile pentru participarea la concursul internaþional de interpretare din cadrul ediþiei de anul acesta a festivalului Cerbul de Aur au început ieri ºi pot fi fãcute pânã pe 6 iulie
Înscrierile pentru participarea la concursul internaþional de interpretare din cadrul ediþiei de anul acesta a festivalului Cerbul de Aur au început ieri ºi pot fi fãcute pânã pe 6 iulie, a anunþat Televiziunea Românã, care a precizat cã premiile sunt în valoare de 55.000 de euro. Ediþia cu numãrul 19 a festivalului internaþional Cerbul de Aur va avea loc în a doua jumãtate a lunii august, la Braºov, spectacolele urmând sã se desfãºoare pe parcursul a trei seri. Artiºtii care doresc sã participe la concurs se pot înscrie pânã în data de 6 iulie, pe site-ul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, unde este publicat ºi regulamentul de concurs. La finalul perioadei de înscrieri, juriul selecþiei va decide artiºtii care vor intra în competiþie. Dintre aceºtia, doar 12 concurenþi rãmân în concurs ºi vor avea ºansa de a câºtiga unul dintre cele patru premii ale festivalului, în valoare totalã de 55.000 de euro, sau unul dintre premiile speciale. Festivalul internaþional Cerbul de Aur, lansat în urmã cu 51 de ani, a fost reluat în 2018, dupã o întrerupere de 9 ani.
Un festival de 6 milioane de lei
Aproximativ 6 milioane de lei din bugetul Societãþii Române de Televiziune pe 2019 au fost alocaþi pentru ediþia de anul acesta a festivalului Cerbul de Aur, potrivit unui rãspuns oferit de Televiziunea Românã la solicitarea News.ro. Echipa TVR a pregãtit un format inedit, cu douã zile de concurs, o galã de premiere ºi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica popularã tradiþionalã româneascã ºi prelucrãri. Evenimentul va fi transmis în direct ºi în exclusivitate de Televiziunea Românã. Anul trecut, interpreta Iniz Neziri din Albania a câºtigat marele trofeu al Festivalului internaþional Cerbul de Aur, în valoare de 25.000 de euro.
Primele ediþii, artiºti celebri
Festivalul Internaþional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 ºi a avut 18 ediþii. De-a lungul anilor, la festival au participat, între alþii, Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink ºi Sheryl Crow. Comercianþii ºi investitorii din Piaþa Sfatului ºi din Centrul vechi al oraºului, puºi la zid aproape toatã luna august, când în plin sezon turistic Piaþa Sfatului se transformã în ºantierul ºi tarlaua TVR, în timp ce activitatea lor este ca ºi suspendatã, cer ca scena Festivalului „Cerbul de Aur“ sã fie mutatã într-o altã zonã a oraºului, la fel de spectaculoasã. În acest an, Festivalul „Cerbul de Aur“ va avea loc în perioada perioada 22 – 26 august, dar TVR a solicitat Primãriei Braºov rezervarea Pieþei Sfatului, pe o suprafaþã de 4500 mp, între 10 ºi 31 august, perioadã în care nu se vor mai putea organiza alte evenimente, iar terasele se vor restrânge pe lângã ziduri.
Comercianþii nu mai vor „Cerbul“ în Piaþa Sfatului
Comercianþii ºi investitorii din Piaþa Sfatului ºi din Centrul vechi al oraºului, puºi la zid aproape toatã luna august, când în plin sezon turistic Piaþa Sfatului se transformã în ºantierul TVR, în timp ce activitatea lor este ca ºi suspendatã, cer ca scena Festivalului „Cerbul de Aur“ sã fie mutatã într-o altã zonã a oraºului, la fel de spectaculoasã. În acest an, Festivalul „Cerbul de Aur“ va avea loc în perioada perioada 22 – 26 august, dar TVR a solicitat Primãriei Braºov rezervarea Pieþei Sfatului, pe o suprafaþã de 4500 mp, între 10 ºi 31 august, perioadã în care nu se vor mai putea organiza alte evenimente, iar terasele se vor restrânge pe lângã ziduri. Este foarte puþin probabil însã ca Festivalul „Cerbul de Aur“ sã îºi mute în acest an locaþia, deºi, din partea Municipalitãþii au existat discuþii în acest sens cu TVR. „Am avut o discuþie ºi în Comisia Juridicã a Consiliului Local ºi am decis sã facem o monitorizare a tot ceea ce a însemnat «Cerbul de Aur» pentru Braºov, anul trecut ºi acum. Astfel, am cerut un calcul al numãrului de turiºti, în luna august a anului 2017, a anului 2018 ºi apoi, ºi în august 2019, pentru a vedea cum a fost influenþatã dezvoltarea oraºului“, a spus primarul George Scripcaru.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!