Primăria Șercaia, amenzi usturătoare de la Garda de Mediu
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
07.05.2019
Administrația locală a fost deja amendată de două ori, cu suma totală de 75.000 de lei, pentru pentru proasta gestionare a deșeurilor
Comuna Șercaia plătește amenzi usturătoare de la bugetul local, din cauza problemelor pe care le are cu gestionarea deșeurilor. În acest an, administrația locală a fost deja amendată de două ori, cu suma totală de 75.000 de lei pentru depozitarea deșeurilor menajere în locuri nepermise dar și pentru lipsa unui contract valabil cu o companie specializată de salubritate. Deși spun că, cel mai probabil, gunoaiele au fost depozitate aiurea de cetățeni, reprezentanții Primăriei Șercaia spun că se vor conforma sancțiunilor dictate de Garda de Mediu.
Depozite ilegale care erau și incendiate
Amenzile pentru proasta gestionare a deșeurilor au venit în contextul în care într-o zonă neautorizată din comuna Șercaia au fost descoperite depozite ilegale care erau și incendiate. Garda de mediu a aplicat întâi o amendă de 20.000 de lei, iar ulterior, înainte de Paște, o a doua sancțiune, în valoare de 55.000 de lei. Șeful Comisiariatului Județean Brașvo al Gărzii Naționale de mediu, Mircea Paraschiv, spune că s-au dispus și unele măsuri de reparare a deficiențelor, administrația locală fiind în termen cu rezolvarea lor.
În cazul comunei Șercaia, proasta gestionare a deșeurilor se referă la depozitarea ilegală a gunoiaielor și de incendierea lor, dar și la lipsa unui contract cu un operator care să ridice aceste gunoaie, Primarul comunei, Cristinel Paltin, spune că de depozitat, deșeurile nu se mai depozitează în zona respectivă și probabil incendiul a fost pornit de unii cetățeni. De altfel, după încasarea amenzii de la garda de Mediu s-a intervenit pentru igienizarea locului, așa cum au solicitat comisarii de mediu.
Nu are cine să adune gunoiul
Pe de altă parte, edilul din comuna Șercaia spune că de două săptămâni, din cauza autospecialelor de colectare a deșeurilor, care s-au stricat și sunt acum în curs de reparare, gunoiul nu a mai fost preluat. În prezent, administrația locală încearcă să stabilească un contract cu un operator din Brașov, care să preia gunoaiele și să le aducă la rampa ecologică, având în vedere că Primăria, printr-un serviciu propriu, nu poate face acest lucru, fiindcă nu este licențiată să transporte deșeuri menajere.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!