Record la Colegiul Șaguna: patru premii I la concursul Space Settlement
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
04.04.2019
La competiția internațională organizată de NASA, unde șaguniștii au reușit să obțină patru premii I, un premiu III și două mențiuni, au participat 13.000 de tineri din toată lumea care au înscris peste 2.600 de lucrări
Colegiul Național Andrei Șaguna a înregistrat un record la concursul de fizică spațială Space Settlement, organizat de NASA, reușind să obțină patru premii I și un premiu III și să primească felicitări speciale din partea Ambasadei SUA la București. Proiectele elevilor șaguniști au fost apreciate pentru soluțiile oferite și pentru originalitate. La competiția internațională organizată de NASA au participat 13.000 de tineri care au înscris peste 2.600 de lucrări.
Premii câștigate de elevi mai mici decât competitorii lor
Premiile I au fost câștigate de două echipe de clasa a XI-a, o echipă de clasa a VIII-a și, la individual, de o elevă de clasa a VI-a care s-a întrecut cu competitori cu cel puțin un an mai mari. Concursul Space Settlement i-a provocat pe elevii din toată lumea, pasionați de astro-fizică și spațiu, să conceapă o navă spațială și să gândească sustenabilitatea vieții în spațiu, pe o perioadă lungă de timp.
Premiile I la clasa a XI au fost câștigate de proiectul ACLEPIUS, la categoria echipe mici, și CHRYSTALIS, la echipe mari. Am conceput această navă cu multă pasiune, de aceea nici nu am conceput acest proiect ca pe o muncă. În concurs am avut de proiectat nava pe care să o ducem în sistemul extraterestru și să abordăm sustenabilitatea vieții din toate punctele de vedere. Ca mod în care să aducem nava în sistem, noi am folosit conceptul de «praștie gravitațională». Inedit în proiectul nostru este faptul că ne-am axat pe colonizarea spațiului și am pentru asta am gândit să dezvoltăm o structură fractară. Vom avea nevoie de o gravitație artificială pentru ca oamenii să nu se îmbolnăvească prin scăderea densității oaselor și atrofierea mușchilor, iar pentru hrana oamenilor, vom avea carne artificială, dar și pești și albine aduse de pe pământ, a explicat pe scurt proiectul CHRYSTALIS, unul dintre reprezentanții echipei câștigătoare.
Premiu I și la individual
Un alt premiu I a revenit Colegiului Național Andrei Șaguna la individual, prin Elvira Munteanu. Proiectul său, numit SPIDER (SPace Incursion for Developement of Extra-terrestrial Residence) a fost însoțit și de o machetă pe măsură. Este macheta navei pe care am gândit-o pentru a merge în spațiu, mai întâi în apropierea planetei Venus. Nava are mai multe etaje. Cel de sus este cu panouri solare, pentru energie, apoi al doilea este locul unde oamenii vor locui, urmează cel pentru plante și pentru agricultură, iar apoi o oglindă, pentru a detecta razele solare și pentru lumină, a explicat eleva care spune că la macheta sa, din lemn, a lucrat cam două săptămâni.
O poveste științifică, premiată de NASA
Proiectele premiate de NASA nu sunt toate strict tehnice. Deși are o puternică componentă științifică, lucrarea TRICERATOPS SPACE, care a obținut premiul I la clasa a VII-a, a fost adusă în prim plan de elevi de clasa a V-a sub forma unei povești. Este o navă concepută pentru a face înconjurul Lunii. Am ales Luna pentru că e aproape de Pământ, iar în cazul unei defecțiuni, poate ajunge rapid înapoi. Noi am creat o poveste în care nava noastră este concepută pentru a aduce la viață dinozaurii. Am ales Triceratops pentru că e o specie de dinozauri vegetariană și sunt mici, astfel încât să îi putem controla pe navă. Noi suntem cinci copii curioși care intrăm în laboratorul părinților noștri, desfacem oul și vedem că dinozaurul a ieșit. El este cel care ne plimbă în jurul navei și ne prezentă toate secțiunile ei, intrând în secțiunea de plante unde va mânca planta curcubeului - una specifică navei noastre, care se consumă în săptămâna fericirii, a explicat Irene, una dintre componentele echipei care a câștigat premiul I în competiția elevilor de clasa a VII-a.
Încă două evenimente internaționale la vară
Space Settlement este prima dintre marile competiții pentru care s-au pregătit elevii de la Colegiul Național Andrei Șaguna. Carmen Tănăsescu, profesor de fizică la colegiul Șaguna și coordonator de proiecte, spune că în această vară, copiii vor participa în premieră la Concursul internațional al oamenilor de știință din Belarus, o competiție interdisciplinară de tip fight în care echipele vor primi probleme cărora să le găserască soluții și pe care să le susțină cu argumente, într-un timp limitat, și la Confeirnța de fizică de la Arlington (lângă Washington). Aceste evenimente nu sunt susținute financiar de Ministerul Educației, astfel că echipele care vor participa trebuie să își găsească singure resursele. Pentru Belarus, este nevoie de 5.000 de euro, pentiur transport, cazare și taxa de participare, sumă pe care deja am început să o strângem, iar pentru conferința din SUA, 2.300 de euro pentru fiecare elev participant, tot pentur a acoperi costurile avionului și ale cazării. Aceste concursuri sunt susținute de părinți sau din sponsorizări, a spus Carmen Tănăsescu.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!