Fondurile strânse cu această ocazie vor fi folosite pentru a ajuta câteva familii nevoiașe, în pragul Sărbătorilor Pascale
Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă și-a făcut cunoscut ieri programul de evenimente pentru comunitate programat pentru prima jumătate a anului
Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă a dat startul evenimentelor pe care le va organiza în acest an, pentru comunitatea brașoveană. În prima zi a acestei luni, Ziua Academiei a fost marcată prin Crosul Primăverii, un eveniment la care au participat peste 420 de alergători cadre didactice, studenți militari, dar și studenți de la Universitatea Transilvania, urmând ca, până în iunie, să aibă loc alte câteva manifestări publice organizate de această instituție de învățământ.
Primul dintre evenimentele publice ale Academiei, în 2019
420 de alergători, cadre didactice de la Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă, studenți militari și studenți de la Universitateatea Transilvania au participat pe 1 aprilie la Crosul Primăverii. Evenimentul, care marchează Ziua instituției militare de învățământ, și-a propus un dublu obiectiv în acest an: pe de o parte să încurajeze o viață activă în rândul tinerilor, iar pe de altă parte să strângă fonduri pentru mai multe familii nevoiașe din Brașov, care vor fi sprijinite în pragul Sărbătorilor Pascale. Startul în Crosul Primăverii s-a dat de la ora 12.00 de la Academia Forțelor Aeriene, alergătorii urmând traseul str. Morii str. Lungă str. Mureșenilor Piața Sfatului (unde au luat o pauză de hidratare) str. Mureșenilor str. Lungă str. De Mijloc - Academia Forțelor Aeriene. De ziua Academiei Forțelor Aeriene «Henri Coandă» am sărbătorit alături de personalul nostru și de studenți, prin mișcare, promovând un stil de viață sănătos. Evenimentul ne-a oferit ocazia de a prezenta și viitoarele activități ale Academiei, în perioada 28 mai 2 iunie, când sperăm ca vom fi din nou împreună, la inaugurarea istoriei industriei aeronautice brașovene, la concertul fanfarei Academiei Forțelor Aeriene alături de orchestra Filarmonicii Brașov, la sărbatorirea zilei copilului unde deschidem prima ediție a concertului și spectacolului «Iron Dragons», precum și la show-ul aerian de la aerodromul Brașov-Ghimbav, unde sloganul «Iubim zborul» va ajunge la sufletul copiilor și părinților. Tot azi ne-am propus ca taxele primite de la participanții înscriși la Crosul Primăverii, să fie un bun prilej ca, în pragul Sărbătorilor Pascale, să aducem un strop de lumină și zâmbete pentru câteva familii nevoiașe din Brașov, a declarat rectorul Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă, generalul Gabriel Răducanu.
Viceprimarul Brașovului, la startul Crosului Primăverii
Crosul Primăverii este organizat de Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă, în parteneriat cu Primăria municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Universitatea Transilvania, Primăria orașului Ghimbav și Primăria Cristian. De altfel, la startul competiției, pe lângă studenți și cadre didactice ale Academiei, s-au aflat rectorul Academiei, gen. Gabriel Răducanu, și viceprimarul municipiului Brașov, Costel Mihai, care a reamintit că Municipalitatea și unitatea de învățământ au un protocol de colaborare semnat prin care cele două entități au căzut de acord să se susțină reciproc. Mi-am dorit să particip la acest eveniment pentru a încuraja sănătatea prin sport în comunitatea brașoveană, și, în același timp, pentru a-mi arăta respespectul față de Academia Forțelor Aeriene din Brașov, o unitate de învățământ unică în România, pe acest domeniu, care pregătește cadre de elită pentru Armata Română. Primăria Brașov a susținut întotdeauna activităție Academiei și va acorda în continuare sprijinul de care această unitate de învățămînt are nevoie, pentru pregătirea de calitatea a tinerilor din România, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Costel Mihai.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!