Petiție pentru salvarea parcului din Centrul Civic
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
06.03.2019
Brașovenii sunt invitați să semneze o petiție pentru salvarea parcului din Centrul Civic, acolo unde, după cum se zvonește în ultima perioadă, un ONG dorește să modifice Planul de Urbanism Zonal pentru a include o catedrală. Sunt destui brașoveni care consideră însă că în Centrul Civic nu ar trebui să apară o astfel de clădire, așa că au lansat online petiția NU VREM CATEDRALĂ ÎN CENTRUL CIVIC! Salvați Parcul din Centrul Civic Brașov!. Petiția a apărut pe 28 februarie, iar până marți seara fusese semnată de peste 1.400 de persoane. Proiectul Catedralei Înălțarea Domnului, despre care s-a vorbit încă din anul 1992, a revenit actual după ce o asociație a obținut o decizie favorabilă din partea instanței, care obligă Primăria Brașov să modifice PUZ-ul Centrului Civic, pentru a include și lăcașul de cult. Terenul pe care Asociația dorește să construiască această catedrală se află lângă Bisericuța de Lemn. În schimb, Primăria Brașov vrea să arate, tot în instanță, că o asociație se dizolvă de drept prin imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director, pe o perioadă de cel puțin un an, conform statutului. Iar exact în această situație s-ar afla Asociația pentru Construirea Catedralei, după cum spun reprezentanții Primăriei. Pentru această reacție în instanță, Consiliul Local a aprobat angajarea unei firme de profil, care să reprezinte municipiul Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!