În 2018, CJAS Brașov a decontat mai puține tratamente în străinătate
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
14.01.2019
Cele mai multe tratamente s-au făcut în Germania, Italia, Franța sau Spania, în general pentru afecțiuni cardiologice sau oncologice
Numărul brașovenilor care s-au tratat anul trecut în străinătate pentru diferite afecțiuni, tratamente decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, a scăzut față de anii anteriori. Potrivit directorului general al CJAS Brașov, Sorin Melinte, în 2018 Casa a făcut deconturi de 13,3 milioane de lei pentru servicii medicale primite de asigurații brașoveni în diferite spitale din străinătate. Suma este cu peste trei milioane de lei mai mică decît în anul anterior, în 2017 fiind decontate servicii medicale în valoare 16,7 milioane lei.
Unde s-au tratat brașovenii
Cele mai multe tratamente s-au făcut în Germania, Italia, Franța sau Spania. Pentru fiecare dintre aceste state s-a decontat, în medie, suma de un milion de lei, pentru servicii medicale oferite brașovenilor. În general, în străinătate s-au tratat afecțiuni cardiologice sau oncologice, a precizat directorul CJAS Brașov, Sorin Melinte. Acesta are și o explicație pentru scăderea sumelor decontate și a persoanelor care au plecat la unități medicale din străinătate pentru tratament. Oamenii nu se mai duc la clinicile străine ca la «pomul lăudat», pentru că au descoperit că și în România beneficiază de aceeași medicație. Diferența dintre o clinică din România și una din străinătate constă în condițiile de cazare și ambient. Asigurații noștri au înțeles că avem suficiente posibilități să tratăm pacienții la noi acasă, susține Melinte.
Plan pentru 2019: Centru de excelență cu una-două specialități, la Brașov
De altfel, directorul CJAS Brașov, Sorin Melinte, spune că, cel puțin la nivelul calității medicilor, orașul stă bine, acesta fiind unul dintre motivele pentru care în planurile sale pe 2019 este și înființarea unui centru de excelență în medicină la Brașov, cu una sau două specialități. În prezent, în județul Brașov, în relație cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate sînt, printre altele, 26 de spitale, dintre care 14 private, 44 de centre de permanență, 316 furnizori de asistență medicală primară, trei firme private de transport sanitar (ambulanțe), 53 de furnizori de servicii de stomatologie, zece centre de recuperare în ambulatoriu, patru furnizori de asistență la domiciliu și 86 de farmacii.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!