Moțiunea de cenzură Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, rușinea României! a fost respinsă, ieri, de Parlament, înregistrînd voturi mai puține chiar decît numărul semnatarilor. Au fost înregistrate 161 de voturi pentru, în condițiile în care documentul a fost semnat de 163 de parlamentari ai opoziției. De asemenea, au fost trei voturi împotrivă. Pentru a fi adoptată, moțiunea avea nevoie de 233 de voturi favorabile. Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, în Parlament, că textul moțiunii de cenzură este profund neserios, a precizat că a schimbat miniștrii care au rămas în urmă și că va mai schimba oricîți va fi nevoie. Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a declarat că românii nu vor fi niciodată solidari cu hoții și cu avocații lor, iar actuala guvernare va plăti pentru răul făcut la conducerea țării și că românii ar vota această moțiune de cenzură. Președintele USR, Dan Barna, a declaratcă fiecare zi și fiecare oră pe care cuplul Dragnea-Dăncilă o petrece la conducerea României reprezintă o amenințare pentru viitorul nostru ca națiune. El a adăugat că prioritatea zero a acestui Guvern este cum să scape penalii de pușcărie. Liberalul Florin Roman a spus că România este are un premier analfabet funcțional și i-a cerut lui Dăncilă să își dea demisia. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că formațiunea pe care o conduce nu este mulțumită de activitatea Guvernului, dar nu votează moțiunea de cenzură pentru că nu există numărul necesar de parlamentari pentru înlocuirea Executivului și nici nu există o alternativă din partea opoziției, un premier desemnat sau un program de guvernare. După discursurile reprezentanților grupurilor parlamentare, Dăncilă a răspuns punctual acuzațiilor și a anunțat că ,,doarme bine noaptea, pentru că muncește ziua și că nu își va da demisia.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!