Primele 30 de autobuze noi, din comanda de 105 contractate de RATBv din Turcia, vor ajunge la Brașov în luna decembrie. Șansele ca acestea să intre în trafic pînă la sfîrșitul anului sînt însă destul de mici, pentru că aceste autobuze trebuie să treacă întîi cîteva etape obligatorii înainte să fie trimise pe străzi. Cele 30 de autobuze vor ajunge în România într-o formă brută, urmînd ca aici firma românească asociată a producătorului din Turcia să se ocupe de îmbarcarea echipamentelor necesare, respectiv a echipamentelor de wi-fi, a panourilor led, a gps-urilor, a camerelor video și a validatoarelor. O parte dintre aceste autobuze vor avea un un echipament de numărare a pasagerilor. Acest echipament va fi doar pe o treime dintre cele 105 autobuze comandate.
Reamintim că în luna iulie, RATBV SA Brașov a semnat un contract de achiziție în valoare de aproape 25 de milioane de euro, pentru 105 autobuze noi, produse în Turcia după un concept, proiect și design al companiei Menarini din Italia, sub marca Citymood. Noile autobuze Diesel EURO 6 - faza C, care vor fi achiziționate în baza acestui contract, sînt cele mai puțin poluante, vor avea podea joasă pentru a fi accesibile tuturor categoriilor de călători. Din cele 105 autobuze, 30 vor fi de mici dimensiuni (10 metri lungime), 40 vor fi medii (12 metri lungime), iar 35 vor fi articulate (18 metri lungime). În prezent, RATBV SA are 210 autobuze, din care 140, în medie, sînt scoase în trafic zilnic.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!