Phoenix și Ciro de Luca, în seara de Revelion în Piața Sfatului
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
27.11.2018
Atmosfera de Revelion în Piața Sfatului va fi întreținută de trupa Phoenix și de artistul italian, fost carabinier, Ciro de Luca, au anunțat reprezentanții Primăriei Brașov. Evenimentul din 31 decembrie va încheia seria manifestărilor contractate de Municipalitate în această lună. După Ziua Centenarului Marii Uniri, al cărei program a fost deja prezentat în amănunt de autorități, municipalitatea a anunțat și artiștii contractați pentru celelalte zile, respectiv pe 6 decembrie Ziua colindelor, 15 decembrie ziua în care vine Moș Crăciun și 31 decembrie, la trecerea dintre ani. Astfel, pentru ziua de 6 decembrie, de la 17.30 pe scena din Piața Sfatului vor urca corul Vocelis, corul Liceului de Muzică Tudor Ciortea, Corul Camerata Veselă, Grupul Anatoly și Ianna Novac, iar pe 15 dembrie, de la ora 11.00, în Piața Sfatului va fi teatru de păpuși cu artiștii de la Teatrul Arlechino Brașov, iar pe scenă vor urca Andra Gogan, Paul Bătinaș, Alexxa și Cătălina Neacșu, Maria Stroe și Sandra Stănilă.
În ultima zi a anului, spectacolul în Piața Sfatului începe la 22.30 cu muzică populară cu Suzana și Daciana Vlad, urmată de muzică pop, cu Ciro de Luca și muzică rock, cu trupa Phoenix. Trecerea dintre ani va fi însoțită de un foc de artificii de aproximativ 10 minute.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!