Parteneriat pentru căminul de la Școala profesională Kronstadt
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
02.11.2018
Căminul pentru elevi, care va avea opt etaje, va fi cel mai mare din regiune
Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Școala Profesională Germană Kronstadt, Primăria Brașov și Asociația DWK Fit fot Future, a investitorilor germani din Brașov, vor semna acordul de parteneriat în baza căruia la prima școală profesională în sistem dual din județul Brașov va fi construit un cămin pentru elevii veniți din afara orașului sau județului. Acordul de parteneriat a fost aprobat de Consiliul Local Brașov și prevede mai multe etape de desfășurare a acestui parteneriat - plecînd de la întocmirea documentațiilor de proiectare, la obținerea avizelor și autorizațiilor necesare construcției, pînă la edificarea viitorului cămin și darea în administrație către SPGK.
DWK face documentația, Municipalitatea face construcția
În acest parteneriat, fiecare dintre semnatari va avea propria contribuție. Inspectoratul școlar, prin SPGK va asigura numărul de elevi pentru gradul maxim de ocupare a căminului, personalul necesar, coordonarea acivității de învățămînt și formare profesională a elevilor și activitățile extrașcolare ale acestora precum și costurile aferente preluării de către SPGK, a administrării viitorului cămin pentru elevi. Asociația DWK Fit for Future este partenerul care va veni cu conceptul campusului școlar, incluzînd și proiectul viitoarei clădiri. De asemenea, va realiza, din fonduri proprii, și ridicările topografice, documentațiile de proiectare, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, documentațiile de licitație și va obține autorizațiile de funcționale, pe care le va preda apoi Municipalității. Aceasta din urmă va asigura construirea propriu-zisă a căminului, pe care îl ulterior îl va pune la dispoziția Școlii Profesionale Germanle Kronstadt.
Cămin de opt etaje, cu 300 de locuri
Din datele prezentate încă de la începutul anului școlar de către părțile implicate în acest proeict, pentur Școala Profesională germană există intenția de construire de la zero a unui cămin care să găzduiască în jur de 300 de elevi. Cu această capacitate, căminul ar fi cel mai mare din regiune. Clădirea, care va fi ridicată în Rulmentul, în apropierea școlii și va avea opt etaje.
Școala Profesională Germană Kronstadt este prima școală în sistem dual înființată în țară și, în acest moment, este una dintre cele mai căutate din Brașov. La SPGK sînt înmatriculați 800 de elevi, la toate clasele. Aceștia nu provin doar din județul Brașov, ci și din alte zone din țară, din județele Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, iași, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea și Vaslui. Dintre cei 800 de elevi ai școlii, 324 au fost admiși în această vară la una dintre cele cinci calificăi, respectiv cea de electromecanic, dezvoltată într-un parteneriat cu Colegiul Tehnic Remus Raduleț, operator CNC, sculer-matrițer, sudor și confecționer piele.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!