Clădirea Prefecturii, în șantier pentru două săptămîni
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
23.10.2018
Clădirea Prefecturii a intrat de ieri în șantier, astfel că oamenii care trece de pe strada 15 Noiembrie vor fi nevoiți să se deplaseze în coloană, pe o treime din trotuarul rămas liber. lucrările de la Palatul Administrativ al Brașovului costă 54.383 de lei, a precizat prefectul județului, Marian Rasaliu, și urmează să fie suportate de toate cele trei instituții care își desfășoară activitatea aici, respectiv Prefectura, Consiliul Județean și Curtea de Apel Brașov. Fiecare dintre ele va acoperi o cotă parte din sumă, în funcție de spațiul folosit. Potrivit prefectului, instituția pe care o conduce va suporta 21% din costuri, adică 11.806 lei. De asemenea, Consiliul Județean va plăti în jur de 20.000 de lei. În următoarea perioadă, în baza acordului dintre Prefectură, CJ și Curtea de Apel va fi reparat acoperișul și se vor face unele intervenții și la scara din spate, la intrarea dispre Bistro 2003. La fațade nu se va lucra însă. Lucrările vor fi finalizate pe 2 noiembrie.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!