Iluminatul public se extinde și se modernizează pe șase străzi din oraș
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
18.10.2018
Iluminatul public se modernizează sau se extinde pe șase străzi din Brașov în următoarea perioadă. Investiția, aflată acum în faza documentației, reprezintă o primă etapă în proiectul ce vizează modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public aferent străzilor Oltului, Someșului, Lacurilor, Calea București, Iazului, Brîndușelor, Bîrsei, Ioan Slavici, I.L. Caragiale, Bulevardul Victoriei, Aleea Tiberiu Brediceanu, Brazilor, Stejarului, Șoseaua Cristianului și DN 13. Cele șase străzi vizate de investițiile din următoarea perioadă sînt DN 13, între Leroy Merlin și intersecția cu ocolitoarea, unde în acest moment nu există deloc rețea de iluminat public, Șoseaua Cristianului, strad Bîrsei, strada Lacurilor, strada Stejarului și strada Brazilor. După obținerea autorizației de construire, fima Flash Lighting va trebui să înceapă imediat lucrările. În acest prim pachet am introdus străzile unde nu aveam deloc rețea de iluminat, cele cu rețele foarte vechi sau cele pe care și Electrica trebuia să intervină. Una dintre cele mai importante lucrări este cea care vizează instalarea sistemului de iluminat public pe DN 13, tronsonul cuprins între Pasajul Fartec și ocolitoare, singura ieșire din oraș fără sistem de iluminat public. La aceasta se adaugă și extinderea rețelei pe DN 73, între intersecția cu str. Bucegi și limita intravilanului muncipiului Brașov. În felul acesta, putem spune că am rezolvat, în mare parte, ceea ce înseamnă iluminatul intrărilor în oraș. Mai rămîne sectorul din DN 13 aflat în administrarea CNAIR, de la intersecția cu ocolitoarea pînă la ieșirea din oras, înspre Tîrgu Mureș, unde, din păcate, nu putem inteveni. În acea zonă, pentru creșterea siguranței pietonilor, am iluminat cu sisteme LED toate trecerile de pietoni. Această achiziție vizează și modernizarea unor rețele de iluminat, dar și a unor treceri de pietoni, în zona cărora vor fi instalate, în asfalt, sisteme LED de semnalizare a acestor treceri, a precizat primarul George Scripcaru.
Lucrările vor fi executate de SC Flash Lighting Services SA, într-un contract în valoare de 6,825 milioane lei fără TVA. Termenul de execuție este de trei luni pentru proiectare și 15 luni pentru lucrările propriu-zise.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!