Pînă acum, și-au anunțat participarea atleți din Germania, Croația, Italia, Irlanda, Cehia, Slovacia, Olanda
Punctul de start al crosului a fost stabilit în interiorul fostei Uzine de autocamioane Steagu Roșu și coincide cu punctul unde a izbucnit Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987, la Secția 440
Crosul 15 Noiembrie a primit Certificatul oficial de măsurare internațională din partea AIMS (Association of International Marathons and Distance Races). Certificatul este valabil pentru o perioadă de patru ani și atestă distanța și elevația traseului de concurs. Spre deosebire de celelalte ediții, în urma măsurătorilor oficiale din acest an, punctul de start al crosului a fost stabilit în interiorul fostei Uzine de autocamioane Steagu Roșu (actualul Parc Industrial Roman) și coincide, practic, cu punctul unde a izbucnit Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987, la Secția 440. Traseul va avea o lungime de 5 km. Și locul de sosire s-a modificat, finish-ul fiind lîngă Prefectura Brașov, în linia dreaptă pînă la Modarom. Astfel, se creează premisele unui traseu extrem de rapid, pe care organizatorii așteaptă să se înregistreze rezultate de excepție.
Competiția va fi listată în calendarul AIMS și deja a atras atenția atleților din alte țări, o serie dintre ei anunțîndu-și prezența la Crosul 15 Noiembrie, ediția a 29-a. Printre aceștia se numără atleți din Germania, Croația, Italia, Irlanda, Cehia, Slovacia și Olanda. Identitatea lor va fi făcută publică după încheierea tuturor formalităților de înscriere.
Înscrierile pentru cros, deschise online
Înscrierile pentru cros (atleți amatori și atleți de performanță/legitimați) sînt deschise online pe site-ul www.crosul15noiembrie.ro și se vor efectua pe site pînă joi, 8 noiembrie. Ulterior, înscrierile vor putea fi făcute în zilele de 9 și 10 noiembrie, în punctele fixe din Brașov - Piața Sfîntul Ioan. Tot de la aceste puncte se vor putea ridica și kit-urile de concurs. Voluntarii reprezintă o componentă esențială în organizarea oricărui eveniment sportiv și tocmai de aceea la Crosul 15 Noiembrie din acest an o secțiune specială de înscrieri le este dedicată pe site-ul crosul 15noiembrie.ro. Toți cei care doresc să se implice activ în promovarea, bunul mers și susținerea evenimentului pot să aplice pe https://crosul15noiembrie.ro/2018/voluntari/.
Paula Ivan, ambasadorul Crosului 15 Noiembrie
Ambasadorul Crosului 15 Noiembrie este Paula Ivan, cea care deține, în continuare, recordul olimpic în proba de 1.500 m. Printre primii atleți de elită care și-au anunțat participarea la Crosul 15 Noiembrie se număra sportivii români Ancuța Bobocel, Roxana Bîrca, Alexandru Nicolae Soare și Adrian Garcea, precum și Sergiu Ciobanu, care reprezintă Irlanda.
Crosul 15 Noiembrie, ediția a 29-a, este un proiect co-finanțat și susținut de Consiliul Județean Brașov și este organizat de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, cu ajutorul Federației Române de Atletism (FRA), al Asociației 15 Noiembrie 1987 Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!