România ar putea fi sancționată din cauza politicienilor de la putere
Mesaj dur al UE pentru Guvernul României
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
04.10.2018
Situația din România provoacă mari îngrijorări în Comisia Europeană
Nu am venit aici să vă dau socoteală, a fost replica premierului României, care crede că noile legi ale Justiției înlătură abuzurile, iar Guvernul pe care îl conduce este iubit de români
După repetatele avertismente transmise Guvernului României, liderii Uniunii Europene au programat o dezbatere în plenul Parlamentului European, despre independența justiției și continuarea luptei anticorupție. Prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrul Justiției, Tudorel Toader, au fost chemați ieri la dezbaterea de la Strasbourg. Frans Timmermans a avertizat, din nou, România că ar putea fi dispuse sancțiuni dure dacă lupta anticorupție va continua să se deterioreze. Nu am venit aici să vă dau socoteală, a fost replica premierului României. Timmermans i-a avertizat pe oficialii români că, dacă nu vor ține cont de recomandările din raportul MCV, cele ale Comisiei de la Veneția și GRECO, atunci Comisia Europeană nu va ezita să aducă în fața instanței guvernul român, dacă regulile sînt încălcate.
Dăncilă nu dă socoteală, ci cere socoteală Europei
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a reluat criticile aduse Guvernului român, spunînd că ultimele evoluții privind modificările asupra legilor justiției și a codurilor penale sînt o sursă de îngrijorare pentru Comisia Europeană și că situația din România s-a deteriorat. El a mai spus că pînă acum Parlamentul României nu a dat semne că răspunde recomandărilor organismelor europene. Cred sincer că încă mai avem o șansă să schimbăm situația, a afirmat Timmermans. Premierul Viorica Dăncilă nu crede însă că trebuie schimbat ceva în România. Într-un discurs dur, pe care l-a început cu avertismentul Nu am venit să vă dau socoteală, ea a cerut socoteală Parlamentului European pentru monitorizările pe Justiție. În intervenția sa, premierul Viorica Dăncilă a cerut Comisiei Europene să spună de ce în rapoartele MCV nu s-a scris despre protocoale și încălcarea drepturilor omului în România. Ea a susținut că milioane de români s-au aflat sub monitorizarea serviciilor secrete și că există hotărîri judecătorești care arată cum s-au falsificat probe sau cum erau șantajați martorii pentru a obține de la ei mărturii mincinoase. Milioane de români s-au aflat sub monirotizarea serviciilor secrete. Există hotărîri judecătorești care arată cum s-au falsificat probe sau cum erau santajați martorii pentru a obține mărturii mincinoase, a susținut premierul Viorica Dăncilă. Ea susține că tocmai noile Legi ale Justiției din România redau judecătorilor independența.
Nica minte fără jenă în PE
După cifrele aruncate fără vreo sursă credibilă de Dăncilă, europarlamentarul PSD Dan Nica a mințit ieri în plenul Parlamentului European, susținînd că rata achitărilor în dosarele de corupție trimise în judecată de DNA este de 98%. În realitate, potrivit statisticilor, rata achitărilor în dosarele de corupție trimise în judecată de DNA este sub 15%.
Europarlamentarul polonez Krzysztof Hetman (PPE) l-a întrebat pe Dan Nica cum se face că Guvernul de la București luptă împotriva celor care luptă cu corupția, iar Nica i-a replicat că afirmația sa face parte din ceea ce înseamnă campania de fake news, argumentînd cu neadevăruri. ,,V-a spus cineva că în ultimii 5 ani toți cei care, 98% dintre cei trimiși chipurile pentru dosare de corupție în instanțe au fost achitați?
Vi s-a spus că toți acești oameni care chipurile au fost raportați și către Comisia Europeană au fost declarați nevinovați doar în aceste șase luni peste 200 de achitări din partea DNA?
De ce nu vreți să vă ascultați poporul, doamnă?
Printre cei care au acuzat derapajul de la statul de drept susținut de partidul de la putere, europarlamentarul PPE Esteban González Pons, a spus ieri în plenul Parlamentului European, că poporul român este decent și curajos, pentru că a luptat mereu pentru democrație, și a întrebat-o retoric pe premierul Viorica Dăncilă de ce nu își ascultă poporul și de ce îi ignoră pe români. Ce interese ascunse colcăie în spatele Guvernului dumneavoastră?, a spus europarlamentarul. Românii s-au luptat pentru democrație, sînt un popor decent și curajos. Îi ignorați, doamnă, de ce nu vreți să vă ascultați poporul? Ce interese ascunse colcăie în spatele Guvernului dumneavoastră? Acest Parlament European vrea să știe aceste lucruri. Ascultați-vă poporul, românii vor doar transparență și integritate, a spus Esteban González Pons. Cînd infractorii fac legile, legile sînt bune pentru infractori, nu sînt bune pentru oameni, a amintit și Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL.
Frans Timmermans avertizează guvernul de la București
În finalul dezbaterii din Parlamentul European, Viorica Dăncilă a răspuns sumar valului de critici aduse în timpul dezbaterilor și a acuzat dezinformările privind situația din România, susținînd că Guvernul pe care îl conduce este iubit de români și se bucură de o largă susținere populară. La rîndul lui, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a spus, în intervenția sa din finalul dezbaterii despre România din Parlamentul European, că în cei aproape 30 de ani de la căderea dictaturii din România țara noastră a făcut progrese enorme și, pe ultima sută de metri a acestui maraton, riscă să nu treacă linia de sosire, el cerînd autorităților să țină cont de raportul MCV și de toate recomandările organismelor europene. El a cerut ca autoritățile române să înceapă și o investigație cu privire la protocoalele serviciilor de informații cu instituțiile din justiție, invocate chiar de liderii PSD, pentru că este nevoie de o independență a justiției. Dar, dacă Comisia trebuie să fie extrem de brutală pentru evaluare, o vom face. Nu este o amenințare, noi sîntem gardienii tratatelor și ne luăm acest rol în serios, a avertizat oficialul european.
Procurorii din CSM o critică pe Viorica Dăncilă
Procuroriii din CSM critică afirmațiile Vioricăi Dăncilă din Parlamentul European privind funcționarea sistemului judiciar din România. Este vorba despre acreditarea ideii că procurorii înregistrează toate plîngerile vizînd magistrații, punînd astfel presiune pe judecători.
Procurorii din CSM o critică pe Dăncilă pentru afirmațiile referitoare la cei 3.000 de judecători și procurori care ar fi fost cercetați de DNA pe parcursul ultimilor patru ani. Dacă sîntem sinceri, de la aceste abuzuri grave trebuie să începem. În ultimii ani, peste 3000 de magistrați au fost chestionați de DNA. Pratic, jumătate dintre magistrați. Nu o spun doar eu, o spun asociațiile de magistrați din România. Prin astfel de dosare contrafăcute au fost îndepartați din funcție un judecător al CCR și mulți alți judecători. În final, toți au fost achitați sau dosarele clasate, dar ei au fost îndepărtați, a spus premierul în plenul PE. Procurorii din CSM spun că este vorba despre o afirmație gravă, nesusținută factual și nepermisă într-un stat de drept. Spun cei din CSM că este obligația procurorilor să înregistreze toate plîngerile care sînt depuse, fie că sînt sau nu fondate, și să facă cercetări în legătură cu ele. A sugera că deschiderea unor anchete după astfel de plîngeri ar fi o modalitate de a pune presiune pe judecătorii și procurorii care sunt vizați în acestea nu este susținută în realitate.
Procurorii mai spun că este nevoie ca autoritățile să transmită un mesaj echilibrat în legătură cu sistemul judiciar astfel încît încrederea cetățenilor în actul de justiție să fie consolidată.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!