Spitalul Județean schimbă centralele termice la Mîrzescu
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
02.10.2018
Pavilionul Mîrzescu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi dotat cu două centrale termice noi, pentru corpul vechi, respectiv pentru aripa nouă. Consiliul Județean Brașov, în subordinea căruia se află spitalul din punct de vedere al patrimonial, a lansat deja o licitație pentru achiziția celor două centrale, estimate de 464.042 de lei fără TVA. Ofertele din partea firmelor interesate pot fi depuse pînă la data de 17 octombrie. Investiția de la pavilionul Mîrzescu este necesară avînd în vedere că spitalul nu are autorizație ISCIR pentru cele două cazane pe care le are în prezent pentru producerea apei calde. În plus, clădirea actualei centrale termice nu respectă condițiile de funcționare pentru aceste cazane.
Firma care va cîștiga contractul va trebui astfel să demonteze centralele vechi din subsolul clădirilor, să amenajeze spațiul unde vor fi instalate cele noi și apoi să se ocupe de instalarea propriu-zisă și punerea lor în funcțiune.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!