Brașovenii sînt invitați să susțină inițiativa legislativă de reformă a legislației electorale inițiată de Platforma România 100 alături de 24 de organizații civice și 4 partide politice
Pentru ca inițiativa să devină lege este nevoie de 100.000 de semnături
Fostul premier Dacian Ciolos, lider al Mișcarii Romania Împreună, lideri ai USR, și reprezentanți ai societății civile au demarat ieri, în Piata Universității, campania de strîngere de semnături pentru reformarea legislației electorale sub titlul Oameni noi în politică". Platforma România 100 împreună cu ceilalți inițiatori ai proiectul #oameninoi ne propun ca noi, cetățenii, să nu mai fim doar spectatori ai scenei politice. Practic 29 de organizații civice și partide politice propun o inițiativa legislativa cetățenească pentru a duce în Parlament un proiect de reformă a legislației electorale. ,,Nu trebuie să fim politicieni pentru a stabili agenda Parlamentului. Vom începe de la fundamentul oricărui sistem politic: legile electorale. Atunci cînd simțim că actuala clasă politică nu ne reprezintă, este datoria noastră să ne implicam. Hai să ducem această inițiativă legislativă în Parlament și să punem presiune asupra parlamentarilor pentru a o vota. Este motivul pentru care cele 29 de organizații civice și politice au inițiat proiectul #oameninoi, explică inițiatorii. Propunerea legislativă a primit avizul Consiliului Legislativ pe 2 iulie 2018.
Ce urmează
În septembrie începe strîngerea a cel puțin 100.000 de semnături în 6 luni, din cel puțin 11 județe și Municipiul București.
Odată strînse semnăturile, proiectul și expunerea de motive se înregistrează la Parlament
Parlamentul înaintează propunerea către CCR pentru controlul de constituționalitate.
Începe procedura parlamentară, cu dezbateri în comisii și vot în plenul Camerei Deputaților și Senatului.
Propunerea legislativă este adoptată și trimisă Președintelui spre promulgare.
Ce propune proiectul Oameni noi în politică?
Alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin;
Dublarea numărului de parlamentari care reprezintă Diaspora;
Românii care trăiesc în afara țării, dar au păstrat în buletin domiciliul din țară, să poată vota la alegerile parlamentare la orice secție de vot din străinatate pentru candidații din județul în care își au domiciliul în țară;
Introducerea votului preferențial pe liste de partid (liste deschise), astfel încît cetățenii să poată vota omul pe care îl preferă, iar nu lista impusă de partid;
Eliminarea pragurilor electorale la alegerile locale și europarlamentare;
Reducerea de cel puțin 10 ori a numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri.
Cum te implici?
Este nevoie de 100.000 de semnături pentru a duce proiectul #oameninoi în Parlament. Împreună, le putem strînge rapid Avem nevoie de ajutorul tău!-este apelul inițiatorilor
Dacă vrei să te implici în strîngerea de semnături, trebuie să urmezi următorii pași:
Tipărește lista, pe care o descarci de pe https://drive.google.com/drive/folders/1xe6YRH2TyTutF40J_4u5lWV_wsJ6nuxa și găsește cel puțin 4 prieteni, rude sau colegi dispuși să semneze împreună cu tine. Vei putea găsi liste tipărite și la voluntarii RO100.
Pe o listă se pot regăsi doar semnatarii cu domiciliul în aceeiași localitate. Completează în antetul listei, cu pixul albastru, localitatea unde semnatarii au domiciliul. Pentru semnături din altă localitate, poți iniția o nouă listă.
Completează împreună cu semnatarul fiecare cîmp cu toate datele necesare, astfel cum sînt ele prevăzute si în cartea de identitate, și invită-l să semneze.
Partea de jos a listei (Persoana împuternicită să întocmească lista) va rămîne necompletată
Adu lista astfel semnată la punctele de colectare din județul tău.
De asemenea, ia cu tine și un formular în care prietenii tăi își pot menționa numărul de telefon și e-mail-ul dacă doresc să păstrăm legătura. Mai multe detalii referitoare la proiect, găsești accesînd: https://www.romaniaimpreuna.ro/schimbam_impreuna_legile_electorale sau https://oameni-noi.ro.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!