Soluția la problema urșilor uciși pe autostradă: indicatoarele rutiere
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
21.08.2018
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov va monta indicatoare rutiere cu avertizarea Atenție, animale! pe autostrada A1, în zona în care în ultimele trei zile au avut loc două accidente soldate cu moartea a doi urși, a declarat ieri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvînt al instituției, Robert Elekes. Potrivit acestuia, indicatoarele vor avea rol preventiv, ele urmînd să atenționeze șoferii asupra unor potențiale pericole generate de animalele care pot apărea pe autostradă. Vom monta indicatoare cu «Atenție, animale!», pentru că au fost două evenimente care impun unele măsuri. Pînă acum nu existau astfel de indicatoare pentru că nu ne-am așteptat să avem o problemă cu urșii, pentru că în zonă sînt garduri de protecție, a afirmat Elekes. Măsura a fost anunțată după ce un urs a fost ucis, în noaptea de duminică spre luni, de o mașină, după ce a pătruns într-un tunel de pe autostrada A1, pe raza județului Sibiu. Evenimentul, care este al doilea de acest fel din ultimele trei zile, s-a produs la kilometrul 262 + 500.În noaptea de vineri spre sîmbătă, un alt urs a fost accidentat mortal pe autostrada A1, la o distanță de circa șase kilometri de locul în care s-a produs al doilea eveniment. Specialiștii în carnivore mari susțin, potrivit brasovmetro politan.ro, că accidentele din ultimele zile de pe Autostrada 1, sectorul Sibiu - Orăștie, cînd, în trei zile au fost uciși doi urși, reflectă superficialitatea cu care a fost tratată problema culoarelor pentru animale. Mihai Pop, specialist în carnivore mari, a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj prin care susține că unicul «ecoduct» de pe segmentul Sibiu-Orăștie nu funcționează. Doi urși morți în cîteva zile și pare că ei sînt de vină pentru că au existat. Bine că nu sînt și victime umane, că nu e chiar o banalitate să iei un animal de 150-200 kg pe capotă (cu o viteză de 120 130 km/h). Acum începe lungul proces de a înțelege (atît autoritățile, cît și publicul) că nu e(ra) vorba doar de animale ci de oameni și siguranța lor. De altfel, specialiștii susțin că este posibil ca astfel de accidente să se mai producă în perioada următoare, avînd în vedere că respectiva zonă este, cel mai probabil, o rută de deplasare a urșilor care, în această perioadă a anului, încep să coboare dinspre zonele de munte spre cele de deal, pentru hrănire.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!