Termenul de finalizare a lucrărilor a fost amînat cu un an față de cel asumat inițial, constructorul dînd vina, în principal, pe condițiile meteorologice
DN73 Brașov Rîșnov Bran Moieciu Fundata, pînă la limita cu judetul Argeș, ar trebui să fie gata în noiembrie 2019, pînă la stratul de baza, urmînd ca stratul de uzura să fie aplicat pînă în 2020, la sfîrșitul primăverii. Acesta este termenul asumat de constructor, după blocajul care a provocat, în ultimele luni, nemultumiri ale cetățenilor, dar și ale autoritatilor locale. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost amînat cu un an față de cel asumat inițial, constructorul dînd vina, în principal, pe condițiile meteorologice.
Programul de lucrări asumat de SC AZVI SA este structurat pe tipuri de sectoare, respectiv sectoare de drum neautorizate și planificate a începe după data de 15 martie 2019, un sector de drum suspendat de către beneficiar, la Moieciu de Jos, unde lucrările au fost începute anul trecut dar au fost întrerupte după primirea notificării pentru suspendarea lucrarilor pînă lafinalizarea contractului pentru apă și canal, sectoarele de drum autorizate pe care s-a lucrat începînd cu anul trecut și pe care se lucrează în prezent, precum și un sector de drum finalizat, situat în Bran între km 109+000 km 109+710. Toate activitățile se vor realiza pînă în luna noiembrie 2019, mai puțin uzura care va începe în luna iunie 2019 și va fi finalizată în luna mai 2020 din considerente de temperatură impuse de către normative, se arată în programul de lucrări asumat de constructor. Acest grafic este condiționat totuși de emiterea autorizației de construire pentru sectoarele de drum neautorizate, de finalizarea în timp a lucrărilor de apa și canal în Moieciu de jos, de restricțiile impuse pentru perioada de iarnă și de condițiile meteo cu impact major, însemnînd perioade lungi de timp în care nu se pot efectua lucrări, așa cum a fost în lunile mai, iunie, iulie 2018.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!