Amenda de 3.045 de lei a fost aplicată după ce administrația locală a decis, în baza unei hotărîri a Comisiei de Circulație, să reintroducă sensul dublu pe cîteva străzi din Șchei
Poliția Rutieră a amendat Primăria municipiului Brașov cu suma de 3.045 de lei după ce administrația locală a decis, în baza unei hotărîri a Comisiei de Circulație, să reintroducă sensul dublu pe străzile Traian Moșoiu, Piatra Mare, Cetinii și Zarand din cartierul Șchei. Deocamdată, Municipalitatea nu a precizat dacă va contesta sau nu amenda.
Patru străzi, de la sens dublu la sens unic și înapoi
Poliția Rutieră a cerut în această primăvară introducerea sensului unic pe cele patru străzi din Șchei, răspunzînd astfel unei cereri venite din partea unui ONG din Brașov. Acest lucru a fost aprobat în Comisia de Circulație, iar străzile au fost semnalizate corespunzător, pe sensuri unice. Oamenii din zonă au reacționat rapid și au înregistrat o petiție la Primăria Brașov, prin care au cerut Municipalității să revină la situația inițială, cu sensuri duble pe străzile din Șchei. Solicitarea cetățenilor a fost preluată și de consilierii locali, unul dintre aleșii locali PSD, Marius Bunghiuz, aducînd-o în fața Deliberativului Local.
Amendă de 3.045 lei de la Poliția Rutieră
În aceste condiții, în ședința din 23 mai, primarul Brașovului a cerut, în Comisia de Circulație, revenirea la sensurile duble de pe cele patru stăzi din Șchei, pînă la realizarea unui studiu de trafic în Centrul istoric, pe care Municipalitatea l-a comandat. Solicitarea a fost aprobată cu avizul unui reprezentant din Biroul Rutier al Poliției Municipiului Brașov. Studiul de trafic despre care amintea Primăria Brașov urmează să cuprindă și o analiză a circulației pentru tot centrul istoric și cartierul Șchei, de la Casa Armatei pînă la Pietrele lui Solomon. Avînd în vedere că Municipalitatea a revenit la sensul dublu pe străzile din Șchei, care au lățimea mai mică decît cea prevăzută în normative, Poliția Rutieră a amendat Primăria cu suma de 3.045 de lei, pentru că aceasta a desființat semnalizarea rutieră cu privire la sensurile unice și a instalat indicatoare cu sistem de priorități, care permite circulația în ambele sensuri. Procesul verbal a fost înregistrat la Direcția Fiscală a municipiului Brașov pe data de 3 iulie. Acest proces verbal a fost întocmit în lipsă pe 25 iunie, la ora 20.00.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!