Avocatul Poporului anchetează cazul orfanului care a vrut să se sinucidă de Paști
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
27.04.2018
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă în cazul unui minor care a încercat să se sinucidă chiar în ziua de Paști, în Complexul de servicii Hărman - Casa de tip familial Sf. Patrik, unitate aflată în subordinea Direcției pentru Protecția Copilului Brașov. Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 34 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății și protecția copiilor și a tinerilor. Reamintim că adolescentul în vîrstă de 16 ani a înghițit mai multe medicamente puternice și a fost dus la Spitalul de Copii Brașov, unde medicii i-au salvat viața. Polițiștii au demarat o anchetă după ce cadrele medicale care s-au ocupat de caz au anunțat incidentul. În paralel, și DGASPC a deschis o anchetă pentru a stabili de ce a ajuns minorul în situația de a-și dori moartea și cum a intrat în posesia medicamentelor. Potrivit reprezentanților DGASPC, băiatul era într-o stare emoțională mai delicată, pentru că sora lui a ieșit din sistemul rezidențial și nu mai locuiesc în aceeași curte. Imediat după externare, băiatul urma să fie inclus într-un program de consiliere psihologică, pentru a depăși momentul în care se află.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!