Aruncatu-n țol, ritual de inițiere al Junilor Tineri
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
12.04.2018
În Vinerea Luminată, Junii Tineri își vor face intrarea în Piața Unirii la ora 17.00, cînd vor cînta Troparul Învierii la Crucea Căpitanului Ilie Birt
Vineri, 13 aprilie, de la ora 17.00, în Piața Unirii (Prund), Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi organizează ritualul Aruncării în țol.
Aruncatu-n țol, obicei al Grupului Junilor Tineri, face parte din serbările tradiționale ale Junilor din perioada Săptămînii Luminate, fiind la origine un vechi ritual de confirmare și de inițiere în ceata de feciori. În Vinerea Luminată, Junii Tineri își vor face intrarea în Piața Unirii la ora 17.00, cînd vor cînta Troparul Învierii la Crucea Căpitanului Ilie Birt. După aceea, vor merge în centrul pieței, unde vor juca Hora Junilor și vor îndeplini străvechiul ritual al aruncării buzduganului, în fața Bisericii Sfîntul Nicolae. După aruncatul buzduganului, junii aduc țolul (cerga) în care, rînd pe rînd, toți Junii Tineri vor fi aruncați de cîte trei ori, spre cer. În trecut Junii Tineri se adunau în ziua de Joi din Săptămîna Luminată pe pajiștea numită de șcheieni La Poalele Dosului, puțin mai jos de stejarul la rădăcina căruia, conform legendei, se credea că regele Solomon a ascuns coroana Ungariei. Acolo, junii tineri și familiile lor organizau o mare petrecere la care participau brașoveni din tot orașul, veniți în număr mare atît din Șchei și Cetate, cît și din Brașovechi și Curmătura. După ce Junii jucau hora și se întreceau în aruncarea buzduganului, începea o mare petrecere populară. Apoi junii plecau acasă la armașul mare, unde junii erau aruncați în țol fie în curtea casei fie în șură. Cei care nu participau la acest vechi ritual erau aruncați în țol a doua zi, în Piața Prundului (azi Piața Unirii). Dat fiind caracterul deosebit de spectaculos al acestei sărbători, organizatorii îi invită pe brașoveni să nu rateze prilejul de a fi prezenți vineri în număr cît mai mare în Piața Unirii.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!