Cea mai aglomerată zi dintre cele trei a fost luni, a doua zi de Paște, cînd la parcul Zoo au venit în vizită 3.150 de persoane
Sărbătorile pascale și vremea foarte bună din ultimele zile au adus un număr record de vizitatori la parcul zoologic de la Brașov. Grădina Zoologică a ales să își deschidă porțile și sîmbătă, cu o zi înainte de Paște, dar și duminică și luni, în prima și a doua zi de Paște, ceea ce s-a dovedit a fi, cel puțin din punct de vedere economic, o decizie foarte bună. Potrivit managerului Alin Pînzaru, în cele trei zile, grădina zoologică a avut aproximativ 6.400 de vizitatori, în condițiile în care, pe timp de vară, într-un weekend cu vreme bună, se vînd în jur de 4.000 de bilete. Cea mai aglomerată zi dintre cele trei a fost luni, a doua zi de Paște, cînd la parcul Zoo au venit în vizită 3.150 de persoane. Printre zonele cele mai atarctive din parc s-a dovedit a fi țarcul cu iepurași, unde angajații de la Zoo au amenajat și un coș cu ouă de Paște colorate în roșu, galben și albastru. Pentru a fi mai ușor observate de vizitatori, ouăle alese au fost de mari dimensiuni, de struț. Ca de obicei, vizitatorii au fos atrași și de perechea de lei, de tigrii siberieni dar și de cămile. De asemenea, în țarcul cu lame, vizitatorii au putut vedea și cîțiva pui.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!